UDMR s-a abţinut să aprobe raportul de evaluare a clădirii în care funcţionează Filarmonica de Stat Oradea şi Şcoala de Arte Francisc Hubic, pe strada Moscovei nr. 5. E vorba despre un imobil aflat în proprietatea Judeţului Bihor, pe care Episcopia Romano-Catolică o revendică încă din 2002. Acest raport realizat de către un expert independent e necesar în vederea luării unei decizii privind această cerere de retrocedare. O comisie specială de retrocedare ce funcţionează în subordinea Guvernului e chemată să soluţioneze cazul.
În luna februarie a acestui an, Consiliului Judeţean Bihor, condus pe atunci de Radu Ţîrle, chema în judecată această comisie de retrocedări, pentru a o obliga să emită o decizie, ce se tot amână deja de zece ani. Urmare a acestei acţiuni a CJ Bihor, Curtea de Apel Oradea a emis o sentinţă, prin care obligă comisia de retrocedare să soluţioneze cu celeritate, într-un fel sau altul, cererea romano-catolicilor.
Grupul UDMR a fost singurul care nu a votat în favoarea raportului ce stabileşte valoarea tehnică şi valoarea de piaţă a imobilului din strada Moscovei. Cum, însă, celelalte fracţii din plenul Consiliului Judeţean (USL, PDL, PPDD) au votat, raportul a fost adoptat.
Carte funciară prea scurtă?
Liderul grupului UDMR, Szabo Odon, ne-a explicat de ce. Din start, a spus Szabo, există o neconcordanţă între titlul Hotărârii de Consiliu Judeţean şi conţinutul ei. Aceasta deoarece, arată el, în titlu se spune că Hotărârea face referire doar la valoarea tehnică şi valoarea de piaţă, iar în textul hotărârii se adaugă şi stabilirea drepturilor de proprietate aferente terenului şi contrucţiilor. Însă esenţa e alta. E vorba chiar despre esenţa raportului. Şi o spune chiar consilierul Szabo Odon, care este nemulţumit de raportul realizat de expertul tehnic ing. Constantin Taşcău. „Acel raport de evaluare este incomplet după părerea mea, deoarece pe cartea funciară scoată pentru acest raport nu se fac referiri încă de când este acea clădire realizată şi a fost proprietarea comunităţii romano-catolice. Dimpotrivă, cartea funciară merge doar până în momentul în care clădirea a devenit a statului, prin naţionalizare”, spune udemeristul. Întrebat dacă acest raport avantajează Consiliul Judeţean, pentru a-şi păstra în proprietate clădirea, Szabo Odon a răspuns astfel: „Nu avantajează, pentru că este incomplet. E vorba despre o clădire de secol XIX şi noi trimitem o carte funciară din a doua jumătate a secolului XX!”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!