Parchetul de pe lângă Tribunalul (PT) Bucureşti a început luni urmărirea penală faţă de fostul preşedinte LPF – Dumitru Dragomir (pe care l-a şi reţinut pentru 24 de ore) şi faţă de Mihai Corbu, administrator al firmei care a încasat un comision de 5% din preţul unui pachet de drepturi de transmisie a meciurilor din Liga 1.
Ipotezele lansate pe canale media, în urma percheziţiilor de la sediul LPF şi de la domiciliul lui Dumitru Dragomir, au determinat oficialii PT Bucureşti să transmită public faptul că percheziţiile efectuate ieri „nu au vizat sediul RDS&RCS”.
Aceasta în condiţiile în care compania RDS&RCS a fost cumpărătorul pachetului respectiv de drepturi de televizare. Iar Gazeta Sporturilor a observat, în iulie 2011, că Mihai Corbu ar fi un apropiat al orădeanului Adrian Tărău care, la rândul lui, a fost omul de încredere al companiei orădene RDS-RCS.
„Autogol” de milioane de euro
Iată ce a comunicat PT Bihor, după percheziţiile de luni: „Din datele şi probele administrate în cauză rezultă indicii rezonabile că în perioada 2011 – 2013, patrimoniul Ligii Profesioniste de Fotbal a fost prejudiciat cu suma de 3.000.000 Euro, prin crearea unui circuit fictiv de intermediere a vînzării unor pachete din drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal, în condiţiile în care vânzarea reală s-a realizat prin negociere directă (fără intermediari) între reprezentanţii Ligii Profesioniste de Fotbal şi reprezentanţii societăţii câştigătoare. De asemenea, rezultă indicii rezonabile că suma de bani a fost spălată printr-un circuit fictiv în care sunt implicate mai multe societăţi comerciale”.
Anchetatorii au beneficiat de sprijinul tehnic de specialitate al Serviciului Român de Informaţii şi A.N.A.F. – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală.
Bihoreanul Boc n-a semnat
Ca fost vicepreşedinte al LPF, bihoreanul Alexandru Boc (originar din Vaşcău), a precizat ieri la DolceSport că nu a contrasemnat contractul (iscălit de Dumitru Dragomir) dar şi că Adunarea Generală a LPF a aprobat comisionul incriminat. Ca atare, Alexandru Boc nici nu a fost chemat la audieri.
Comision pentru ce?
Aşa după cum au şi transmis luni procurorii, ancheta vizează comisionul care s-a acordat „în condiţiile în care vânzarea reală s-a realizat prin negociere directă (fără intermediari) între reprezentanţii LPF şi reprezentanţii societăţii câştigătoare”. Întrebarea legitimă pe care a pus-o şi Gazeta Sporturilor, în iulie 2011, este pentru ce a plătit atunci LPF un comision de 5% din preţul contractului?
Potrivit datelor preluate de GSP de la Ministerul Finanţelor, SC Capital Properties (firma administrată de Mihai Corbu) a avut în 2009 doi angajaţi, venituri totale de circa 145.000 de euro şi un profit de circa 8.000 de euro.
Ca atare, gazetarii sportivi au evidenţiat saltul spectaculos către comisionul de aproape trei milioane de euro primit în 2011 ca intermediară între LPF şi RCS&RDS.
Trimisul lui Tărău
Cât despre saltul către calitatea de „jucător” pe piaţa intermediarilor de drepturi TV, GSP a pus-o pe seama unei relaţii între Mihai Corbu şi omul de afaceri orădean Adrian Tărău, fiu al unui fost prefect de Bihor.
Însă după izbucnirea scandalului, Tărău jr. a afirmat că nu a încasat niciun ban de pe urma contractului LPF intermediat de SC Capital Properties.
„RCS-RDS nu a pus Ligii niciun fel de condiţie pentru a exista intermediari în discuţiile pentru preluarea drepturilor TV. Să fie clar, comisionul respectiv nu are legătură cu compania de cablu şi nici cu mine. Îl cunoşteam pe Mihai Corbu, dar nu suntem prieteni, şi l-am trimis la LPF. N-am avut mandate să discut oferta financiară. Ştiam că LPF îşi poate reţine 6,5% din drepturile TV prin statut, bani pe care i-a dat cluburilor în trecut. Acum, din aceştia, va plăti probabil comisionul pentru intermediar”, declara Adrian Tărău, în iulie 2011, pentru Adevărul.
RCS nu l-a delegat
Potrivit unor surse, din ancheta preliminară ar fi reieşit că Mihai Corbu ar fi încasat comisionul ilegal, depunând la LPF documente care atestau în fals că avea deja o relaţie de negociere cu trustul RCS-RDS. De altfel şi RCS-RDS a negat că ar fi avut vreo relaţie comercială sau măcar vreo negociere cu Mihai Corbu, ba chiar a ajutat la demonstrarea ca false a documentelor care însoţesc contractul de mandat al Capital Properties.
Contractul de mandat cu Capital Properties a fost încheiat în aceeaşi perioadă cu contractul negociat direct dintre LPF şi RCS-RDS, condiţie care excludea posibilitatea acordării comisionului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!