Asta după ce a fost clasată plângerea penală contra vameşilor care i-au permis, anterior, să iasă din ţară, deşi nu avea toate actele necesare.
Iată, integral, comunicatul Consiliului Judeţean Bihor:
„Având în vedere că tematica tinerei K.A., plecată în Statele Unite ale Americii în anul 2017 fără acordul tutorelui, este un subiect de interes atât pentru presa locală, cât și națională, dorim să vă informăm asupra următoarelor:
Ieșirea minorei din România, anul trecut, fără a avea avizul președintelui Consiliului Județean Bihor, a fost o greșeală majoră din partea mai multor autorități ce trebuiau să își desfășoare corect activitatea și în deplină concordanță cu atribuțiile și competențele oferite de legislația națională. Această eroare profesională a altor instituții a trebuit să o gestionăm pe parcursul ultimelor luni, fiind necesar a ține mereu în balanță interesele minorei, cât și a ajuta organele de cercetare să își desfășoare onest și în timp util activitatea.
Pe parcursul lunilor de vară, membrii cabinetului președintelui Consiliului Județean Bihor au avut o serie de întâlniri cu reprezentanții ONG-ului ce are în plasament minora, indicând în permanență că respectarea legislației în vigoare trebuie să fie singura cale de urmat pentru toate persoanele fizice și juridice implicate. Astfel, până când nu sunt angrenate toate criteriile ce reglementează pregătirea documentației necesare obținerii vizei pentru efectuarea vizitei de studiu în orice țară străină, tutorele (adică cel ce exercită actualmente funcția de președinte al Consiliului Județean Bihor) nu va semna nicio dispoziție în acest sens.
Totodată, ținând cont și de următoarele elemente noi apărute:
Plângerea penală înaintată de către Consiliul Județean Bihor a fost clasată cu recomandarea de a demara procedura de cercetare disciplinară a personalului vamal care a permis în 2017 ieșirea minorei fără acceptul reprezentantului legal
Prin Adresa înregistrată cu nr. 19.245/20.09.2018, Fundația Emanuel Speranța România solicită acordul președintelui Consiliului Județean Bihor cu privire la obținerea vizei de student pentru minora K.A.
În acest sens, a fost depusă Adresa Academiei Wilow Bend, prin care se certifică faptul că minora a fost acceptată de către această instituție de învățământ pentru anul școlar care începe pe data de 12 noiembrie 2018, pe o perioadă de 3 ani. Totodată, se certifică faptul că a fost identificat suportul financiar necesar școlarizării minorei, cât și familia dispusă să o găzduiască.
De asemenea, a fost depus Formularul F1, necesar obținerii vizei de student pentru minoră și care urmează a fi depus la Ambasada SUA din România.
Datorită acestor considerente, urmărind interesele minorei și din dorința de a nu îngrădi accesul acestei tinere la educație, președintele Consiliului Județean Bihor și-a dat acceptul pentru depunerea documentației necesare obținerii vizei, dosarul urmând a fi înaintat Ambasadei SUA”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!