În seara zilei de luni, subofiţerul de serviciu al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bihor, a primit o sesizare telefonică la 112, prin care un bărbat solicita ajutorul jandarmilor deoarece, aflându-se pe traseul turistic Glăvoi – Cetăţile Ponorului – Focul Viu, împreună cu sora sa, s-a abătut de la traseu deoarece i-a prins noaptea şi nu aveau mijloace de iluminat. Cinci jandarmi de la Postul de Jandarmi Montan Stâna de Vale – inclusiv jandarmi aflaţi în timpul liber – au pornit în căutarea celor doi. Lor li s-au alăturat patru lucrători ai Serviciului Slavamont Bihor, iar în jurul orei unu turiştii au fost găsiţi în zona Cheile Galbenei.
Turiştii rătăciţi nu au prezentat probleme de sănătate şi au fost însoţiţi la cabana unde erau cazaţi. „Dorim să avertizăm turiştii care doresc să pornească în drumeţii în zonele montane, să nu omită faptul că se înserează mai devreme şi să-şi calcueze foarte bine posibilităţile de a urma un anumit traseu. Nu în ultimul rând, atragem atenţia asupra necesităţii echipamentului adecvat pentru drumeţiile pe munte şi a mijloacelor de iluminat. Reamintim că jandarmii montani pot fi chemaţi în ajutor, fie pe Sistemul Unic de Apeluri de Urgenţă 112, fie direct la numărul de telefon 0749.034.566” precizează Ioan Bogdan, purtătorul de cuvânt al IJJB.
Alexandra Borz
Citiți principiile noastre de moderare aici!