Dealul Șomleului de la Betfia, arie protejată prin lege și amenajată ca traseu de vizitare exclusiv pe jos, continuă să fie călcat de ATV-iști. Dumincă la prânz, doi bărbați cu ATV-uri și-au făcut drum până la baza turnului de belvedere. „Au venit cu ATV-urile prin pădure, până la baza turnului, unde eram noi cu familia și încă un grup. S-au optit puțin un minut, cu motoarele pornite, au discutat și apoi au coborât pe deal în jos, spre localitate”, ne-a relatat o orădeancă, martoră la vizita gălăgioasă, mirositoare dar mai ales ilegală.
Ilegal
Sesizat despre prezența celor doi, primarul din Sânmartin Cristian Laza a trimis Poliția la fața locului.
„E arie protejată, clar e ilegal să intre cu ATV-urile”, a spus edilul.
Când agenții de Poliție au ajuns, jos, în carieră, cele două ATV-uri plecaseră, dar zgomotul motoarelor se mai auzea de prin sat.
Locația este încadrată ca rezervație cu denumirea Locul fosilifer de pe Dealul Șomleului și este și sit natura2000, pe o suprafață de peste 1400 ha.
Dealul este o destinație preferată pentru plimbări de weekend, atât de orădeni cât și de turiștii din Felix.
[eadvert]
Trimite articolul
XNu e noutate. De cate ori iesim in padurea 1MAI intilnim ATV uri.Acum 10 zile de exemplu.
-
Va e ciuda ca nu va permiteti ATV? E normal ca cei cu bani sa ii sfideze si sa ii calce in picioare pe cei saraci si fraieri. Nu va place dezvoltarea mars in Teleorman, acolo au toti carute si noroi pe jos. Cine nu isi permite viata de lux din Oradea e liber, adica obligat sa se mute. Nu e dezvoltarea pentru toti
-
Toți săracii au ATV. Săraci la cap mă refer.
-
Bogatia poate sa dispara foarte repede. Cine esti? ca sa stim cum facem….
-
…problema mai mare este cand stai în Oradea și nu ti se dezvolta creierul Sănducule !
-
Asa e Ivanov, când nu ți se dezvoltă creierul și nu iei tratamentul
-
-
Așa ca prin alte țări ar trebui făcute niște zone îngrădite pentru ATV-uri. La fel și pt off road – uri. Și să se învârtă acolo până se fac de-o kilă.
-
Aha doar primarul cu gashca lui și șeful de post cu gashca lui și pădurarul cu gashca lui și asa mai departe, alți nu au voie.corupti drecului când va fi în Rrroommania dreptate? când scăpăm de nedreptate?
Doi contra o mie… Doi ani de puscarie pt infractorii respepectivi. Mai vin unii si din pusta hunarrrrrrra la infractiuni cu atv-uri prin tara noastra. Da, din hungaurrrrica. Au fost prinsi. Au fost arestati ?
-
Ai constipatie permanenta ca vezi numai unguri ?
Cat tam tam pentru nimic…
Duminica aceasta am ieșit la plimbare sa scap de haosul și gălăgia din oraș. În spatele observatorului de la Betfia erau 3 ATV-uri și o mașină de teren care se întreceau intre ele, care fac cel mai mare zgomot în groapa din spatele observatorului. Zgomotul era insuportabil. După mai bine de o ora I am adus la cunoștință unuia dintre ATV-isti ca nu e legal ce face și ca ne-au distrus urechile cu zgomotul lor. Am fost adresata verbal și chiar amenințată când am făcut o poză cu numărul de înmatriculare pe care il am la dispoziție. Merg des în pădure pt ca e aproape de oraș și îmi place sa ma izolez câteodată de stresul din oraș. Din păcate de fiecare dată întâlnesc mașini care fac un zgomot asurzitor și niciodată cineva care sa controleze zona. Chiar cred ca animalele sălbatice au ajuns mult mai evoluate decât anumiți sălbatici umani