Anul nou aduce şi veşti bune pentru ţărani. Este vorba de cei care produc rachiu sau ţuică pentru consum propriu şi care nu vor plăti accize pentru o cantitate de ţuică de până la 500 de litri. „Potrivit Legii 367/2009, care modifică Codul fiscal, ţuica şi rachiurile din fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 250 litri de produs pentru fiecare gospodărie individuală/an, cu concentraţia alcoolică de 100% în volum, se exceptează de la plata accizelor”, ne-a declarat Dorin Miere, director coordonator adjunct al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale (DRAOV) Cluj, de care aparţine şi Bihorul. Asta însemnă că o gospodărie individuală va fi scutită de accize pentru o cantitate de 500 de litri de ţuică de tărie 50 de grade/an.
În 2009
Până la intrarea în vigoare a legii, 1 ianuarie 2010, ţuica şi rachiurile de fructe destinate consumului propriu al gospodăriilor individuale, în limita unei cantităţi echivalente de cel mult 50 de litri de produs pentru fiecare gospodărie individuală/an, cu concentraţia alcoolică de 100% în volum, se accizează prin aplicarea unei cote de 50% din cota standard aplicată alcoolului etilic. Asta înseamnă 100 litri de ţuică care are tăria de circa 50 de grade. Acciza standard pentru ţuică este de 750 de euro/100 litri alcool pur. Cursul pentru calcularea accizei în 2009 est cursul BNR din data de 1 octombrie anul precedent – 3,7364 lei pentru un euro. Cu alte cuvinte, pentru un litru de ţuică, până în limita de 100 de litri, de 50 de grade tărie, ţăranii plătesc 7 lei noi acciză. Ceea ce depăşeşte 100 de litri este accizat cu 14 lei/litru.
„În judeţul Bihor sunt înregistrate 259 de gospodării producătoare de ţuică”, preciza Dorin Miere, pentru Jurnal bihorean, în urmă cu câteva luni de zile.
Dan Birta
Citiți principiile noastre de moderare aici!