Tudor Creţu îşi lansează cartea „Maluri”.
„Având probleme de sănătate, Edi Cristea încearcă să afle diagnosticul potrivit. În căutarea acestuia începe un lung periplu care-l duce, previzibil, prin cabinete medicale, dar se continuă, din ce în ce mai rocambolesc, prin întâlniri cu paranormali rurali și urbani, cu preoți care au harul vindecării”, este descrierea cărţii apărută anul acesta la Editura Vellant.
Tudor Crețu (43 ani) este scriitor, manager al Bibliotecii Județene Timiș „Sorin Titel”, jurnalist TV. Scrie poezie, proză, critică literară. A debutat editorial ca poet, cu „Dantelăriile Adelei” (Mirton, 2001). Au urmat volumele de versuri „Obiectele oranj” (Vinea, 2005); „Fragmente continue”. Poeme live (Printpress, 2014): Premiul Cartea de poezie a anului al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara; „studio live”, antologie, (Printpress, 2015); „Blesteme & more” (Casa de pariuri literare, 2021): Premiul Cartea de poezie a anului al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara.
[eadvert]
Romanul „Omul negru”, roman (Cartea românească, 2008) a fost nominalizat la Premiul Național Euridice. În 2003 a publicat „Casete martor I”, roman (Tracus Arte). Volumul i-a adus autorului o nominalizare la secțiunea Tânărul prozator al anului, la Gala Tinerilor Scriitori din România, și Premiul Ioan Slavici, acordat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. Au mai apărut „Casete martor II”, roman (Tracus Arte, 2015); „Maluri” (Vellant, 2023) şi „Jurnal fantasmatic” (Paralela 45, 2016).
Trimite articolul
XIoai, uou, îi fain cartea da tăt mai faina îi Odă Shawarmei de Ionuț Lenghel!