Membrii trupei orădene Magneton se vor reuni pentru un concert aniversar, sâmbătă, în cadrul Toamnei Orădene. S-a înfiinţat în 1968 şi în 1970 s-a definitivat formula trupei: Dorel Borz – bass, Alexe Fodor – tobe, Antal István şi Bárány Sándor – voce şi chitară acustică, Adrian Tăutu – sintetizator. Au promovat hard-rock-ul într-o perioadă în care în Oradea erau patru – cinci trupe care activau: Metrock, Metropol, Statuar, Celelalte Cuvinte, Miraj… Nostalgicii îşi vor aminti de concertele din cluburile de atunci, poate singurele locuri de descătuşare: Soli, Clubul Tineretului, Poligrafia sau URCC. Ultimul concert l-au susţinut în 1986, la Târgu Mureş. Se reunesc în concertul de sâmbătă, când vor readuce pe scenă parfumul rockului din anii 80, cu piese de pe cele două LP-uri scoase de Electrecord, „Rock Express” şi „Jo fiu leszek”. Şi mai rămân împreună, pentru că au în perspectivă pentru 2014, alături de trupa Metropol, un concert aniversar „2M” care să marcheze 45 de activitate ai celor două trupe.
Trupa Magneton, după 45 de ani
Cei trecuţi de 40 de ani îşi vor aduce aminte, cei mai tineri vor auzi pentru prima dată.
Trimite articolul
Xpowered by Surfing Waves
BIHON Sport local
Crișul Sântandrei s-a reunit în premieră mai departe de casă. Pentru perioada de pregătire de iarnă, cea mai bine clasată echipă bihoreană din Liga 3 își va muta „cartierul general” la Baza Sportivă de la Biharia, inaugurată recent, și care are un teren sintetic de dimensiuni standard.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Uciderea femeii de 63 de ani, din Adoni, și a fiului său, de 27 de ani, reprezintă un caz rar pentru procurorii și polițiștii bihoreni care se ocupă cu investigarea cazurilor de mare violență.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Artistul şi producătorul orădean David Ciente, Irina Rimes şi Surorile Osoianu lansează piesa „Mama”
Videoclipul piesei va fi lansat pe Youtube, noul single putând fi ascultat pe toate platformele online.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
O echipă mixtă, formată din reprezentanți ai Compartimentului de Control din cadrul Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CAS) Bihor și reprezentanți ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) Bihor, a efectuat, în data de 9 ianuarie, o acțiune de control la Centrul de Permanență din satul Fughiu, comuna Oșorhei, pentru a verifica modul de desfășurare a activității medicale și nerespectarea programului de gardă de către medicii și asistenții medicali care își desfășoară activitatea în cadrul centrului.
BIHON Ştirile judeţului Bihor
Ancheta în cazul dublei crime de la Adoni a scos la iveală amănunte șocante despre ce s-a petrecut în casa fostei educatoare de 63 de ani, ucisă împreună cu fiul său, de 27 de ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!