Consiliul Judeţean nu reuşeşte nicicum să-şi însuşească inventarul, chit că cei de la Curtea de Conturi îl cer insistent. Aceeaşi „poveste” are şi casa pompelor de la Muzeu care, prin opoziţia PNL, nu poate fi trecută din administrarea CJB în cea a MTC. Proiecte aparent banale, dar sabotate de consilierii judeţeni PNL, nemulţumiţi că Executivul judeţean nu îi consultă pentru orice proiect de hotărâre, indiferent cât e de tehnică.
De fapt, ajunşi în Opoziţie atât în plan naţional, cât şi în plan judeţean, liberalii vor cât mai mulţi bani pentru primarii lor şi nu ezită să folosească orice pârghie au la îndemână. Conducerea UDMR-PSD-ALDE se laudă că 20% din sumele defalcate din TVA şi impozit au fost alocate primarilor PNL din Bihor. Adică circa 6 milioane de lei. Totuşi, nu este îndeajuns pentru ca aleşii judeţeni ai PNL să voteze şi proiectele judeţene ce au nevoie de o majoritate calificată. Conducerea judeţeană reclamă că liberalii sabotează, astfel, proiecte pe fonduri europene. „Aţi pierdut proiectul cu fostul han Arborele Verde şi cu ecoparcul din Băi. Aceste proiecte de peste 10 milioane de euro sunt deja pierdute”, le-a aruncat Avrigeanu (PNL) preşedintelui Pasztor (UDMR) şi cuscrului Mang (PSD), aflaţi la prezidiu. Pasztor s-a arătat mirat de spusele lui Avrigeanu. În schimb, contracarează cu Muzeul Ţării Crişurilor, pentru dotarea căruia căruia CJ vine un masiv proiect european.
Ştire în curs de actualizare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!