Orădenii pasionaţi de grădinărit în jurul blocului sunt invitaţi să-şi înscrie „produsele” în concurs, miza fiind un un foişor de grădină, pentru locul I, o maşină de tuns iarba pentru locul II şi un set de grădinărit, pentru locul III. Concursul intitulat „Spaţii verzi de care suntem mândri” se derulează în cadrul campaniei „Umbrela Verde”, ajunsă la Oradea ca urmare a câştigării titlului de „Capitală Verde a României” de către municipiu.
De altfel, decernarea titlului s-a consumat sâmbătă, în cadrul unei manifestări cu muzică şi concursuri. Trofeul i-a fost înmânat primarului Ilie Bolojan de către moderatorul Mihai Morar.
Se notează
Concursul a luat startul pe 1 iunie şi se încheie pe 15 iunie. Orădenii sunt invitaţi să demonstreze cât sunt de gospodari. Pentru a demonstra acest lucru, ei sunt încurajaţi să-şi amenajeze cât mai frumos spaţiile verzi din faţa blocurilor, să le fotografieze şi să le înscrie în concurs, trimiţând pozele pe adresa de mail mircea.stejeran@oradea.ro, se arată într-un comunicat al Primăriei.
Juriul concursului, format din primarul Ilie Bolojan, reprezentanţi ai autorităţilor de mediu şi membri ai echipei Umbrela Verde va acorda o notă cuprinsă între 1 şi 10 fiecărui spaţiu verde înscris în concurs, iar primii clasaţi vor fi vizitaţi de comisie. Câştigătorii vor primi produsele promise dar, pe lângă aceste premii, vor fi oferite şi unele speciale pentru acele spaţii verzi care vor impresiona membrii juriului.
Ellie White, ROA si Grasu XXL – concert in Capitala Verde a Romaniei
Citiți principiile noastre de moderare aici!