Contrele dintre preşedintele CJ, Radu Ţîrle şi coaliţia PNL-UDMR au dus ieri la amânarea votării unui hotărâri importante pentru judeţul Bihor: înfiinţarea unei Unităţi de Implementare a Proiectelor (UIP), care va gestiona proiecte de mediu în valoare de 35 de milioane de euro, bani europeni.
Tensiunile au pornit de la dorinţa expresă a lui Ţîrle de a-i numi el pe cei care vor lucra în cadrul UIP. Liderul consilierilor UDMR, Szabo Odon, s-a inflamat la auzul pretenţiilor lui Ţîrle, spunând că aleşii judeţeni sunt cei care ar trebui să decidă cine va lucra la UIP, chiar dacă aceasta va fi subordonată direct capului CJ.
Ţîrle s-a prelevat de lege, spunând că are dreptul de a face numirile. „Am dreptul să propun modificarea proiectelor de hotărâri. Dacă nu supuneţi la vot propunerea mea vă dau în judecată!”, l-a ameninţat Szabo pe Ţîrle, în secunda doi.
Intervenţia şefei Serviciului Juridic din cadrul CJ, Carmen Soltănel, nu a fost de natură să tranşeze disputa, astfel încât Ţîrle s-a decis finalmente să supună la vot propunerea lui Szabo. A fost momentul în care a intervenit pesedistul Mihai Bar, care a arătat că, de fapt, miza discuţiilor sunt cele 35 de milioane de euro şi interesele ce decurg de aici. Surprinzător, după acest moment Szabo a anunţat că-şi retrage propunerea, subliniind că a vrut doar să-i arate lui Ţîrle că nu el deţine Puterea la CJ, ci consilierii judeţeni. Vicepreşedintele CJ, Kiss Alexandru, a fost omul care a pus capăt discuţiilor. Kiss a propus amânarea votării proiectului, „până când domnul preşedinte o să discute cu cineva înainte de şedinţe”. Aluzie la lipsa de comunicare din preşedintele Ţîrle şi vicepreşedinţii Kiss şi Voloşeniuc.
Un Ţîrle decorativ!?
Vicepreşedintele Dumitru Voloşeniuc a fost însă cel care i-a aplicat lui Radu Ţîrle un veritabil croşeu, la un alt punct de pe ordinea de zi, ca urmare a dorinţei lui Ţîrle de a-şi numi oamenii într-o comisie de evaluare a directorilor de la Biblioteca Judeţeană, Filarmonică şi Revista Familia. Angajaţii CJ pe care i-ar fi numit Ţîrle ar fi urmat să facă parte din comisiile respective alături de reprezentanţii unor instituţii de cultură similare din judeţele limitrofe.
UDMR nu a văzut cu ochi buni propunerea lui Ţîrle, cerând ca reprezentanţii CJ să fie numiţi conform dorinţelor UDMR şi PNL, după modelul situaţiei privind constituirea UIP. „Vicele” Voloşeniuc l-a lovit însă pe Ţîrle acolo unde îl dorea mai tare: după consultări cu aleşii PNL, Voloşeniuc a plusat, cerând inclusiv schimbarea felului în care sunt încropite comisiile pentru achiziţiile publice. Adică numirile să nu mai fie la mâna lui Ţîrle, ca până acum, ci după următoarea schemă: un om al preşedintelui, câte un reprezentant al vicepreşedinţilor, un reprezentant al comisiei juridice a CJ şi unul al comisiei de buget-finanţe (ultimii doi – consilieri judeţeni). Dorinţa PNL s-a înfăptuit, fiind votată de UDMR şi chiar de PDL! Ţîrle a fost susţinut doar de PSD.
Intervine Prefectura?
În ciuda celor decise ieri de consilierii judeţeni peste pofta preşedintelui Ţîrle, lucrurile s-ar putea să fie schimbate de Prefectură. De altfel, şi anul trecut UDMR şi PNL au impus o hotărâre similară cu cea de ieri în privinţa modului de alcătuire a comisiilor privind achiziţiile publice. Prefectura a ripostat atunci, trimiţând în instanţă acea decizie şi reuşind astfel s-o suspende. Pâinea şi cuţitul au rămas, astfel, la Ţîrle. Ieri i s-au luat iar atribuţiile la formarea comisiilor, însă e foarte probabil ca prefectul Ghilea să acţioneze din nou în favoarea preşedintelui CJ…
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!