Românii sărbătoresc trei evenimente pe 9 mai: Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Uniunii Europene. Totodată, România aniversează și zece ani de membră a UE.
„Marcăm trei momente istorice fundamentale, 140 de ani de când România și-a proclamat independența, Ziua Europei și Ziua Victoriei Coaliției Națiunilor Unite în cel de-Al Doilea Război Mondial.
9 mai 1877 a reprezentat pasul fundamental în consolidarea României ca stat independent și unitar. Respect pentru curajul și determinarea înaintașilor noștri care, cu gândul la generațiile viitoare, au contribuit la crearea statului român modern.
Tot astăzi, cinstim sacrificiul eroilor, oameni simpli sau de stat, care au sperat într-o lume nouă, vindecată de patima conflictului, și au contribuit prin jertfa lor la sfârşitul celei mai însângerate file a istoriei secolului trecut, Al Doilea Război Mondial.
Și, nu în ultimul rând, sărbătorim astăzi Ziua Europei, cu încredere în viitorul proiectului european și cu asumarea unui rol constructiv al României în acest proiect. Europa de azi este mult diferită de cea de acum 67 de ani, când se semna Declarația Schuman. Trecem astăzi printr-un amplu proces de dezbatere pe tema viitorului Uniunii, un proces care nu e întotdeauna simplu sau comod. Dar cred că acest dialog trebuie să pornească de la ceea ce și-au dorit fondatorii Uniunii și ceea ce-și doresc și generațiile actuale, până la urmă: democrație, securitate și prosperitate durabile pentru întregul continent.
România se pregătește să preia, la începutul anului 2019, președinția Consilului Uniunii Europene. Sunt convins că avem capacitatea ca, și prin acest prim mandat, țara noastră să contribuie decisiv la întărirea și continuitatea proiectului european.
În cei deja zece ani de când România a devenit membră a Uniunii, după decenii de totalitarism care ne-au izolat de democrațiile europene, românii au făcut pași importanți spre transformarea societății în beneficiul cetățenilor.
Cred în ideea de Europă a tuturor, de Românie europeană. Cred într-un viitor comun, construit în numele idealurilor pe care le împărtășim. Cred în unitate și solidaritate. Și mai cred că valorile naționale sunt protejate și chiar întărite prin ideea de diversitate propusă de Uniunea Europeană”, a fost mesajul transmis de prefectul Claudiu Pop.
Mesajul prefectului a fost urmat de un scurt moment artistic al corului General Traian Moșoiu și de depunerea de coroane la statuia Ostașului Român din Parcul 1 Decembrie și parada militară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!