Cu ocazia sărbătoririi Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Victoriei Coaliției Unite în cel de-al Doilea Război Mondial și Ziua Uniunii Europene, Prefectura Bihor organizează un ceremonial militar și religios la Statuia „Ostașului Român” din Parcul 1 Decembrie.
Evenimentele vor avea loc marți, 9 mai, între orele 11:00 – 12:00.
Program 9 mai
11.00 – 11.02 – Prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă şi ocuparea locului stabilit în dispozitiv.
11.02 – 11.05 – Intonarea Imnului Naţional al României și Imnului Uniunii Europene
11.05 – 11.20 – Slujbă religioasă oficiată de preoții din structurile de apărare, ordine publică și siguranță națională din garnizoana Oradea.
11.20 – 11.30 – Alocuţiuni privind semnificația evenimentelor rostite de: Prefectul Judeţului Bihor – Claudiu Adrian Pop
– istoric
11.30 – 11.40 – Scurt recital al ansamblului coral ”General Traian Moșoiu” din Oradea
11.40 – 11.55 – Festivitatea depunerii de coroane, jerbe și buchete de flori la Statuia ”Ostașului Român” din Parcul 1 Decembrie, Oradea.
11.55 – 12.00 – Defilarea detașamentului de onoare şi onorul muzicii militare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!