Arhiepiscopul se va afla în urbea de pe Crişul Repede în perioada 8-10 septembrie. Cu acest prilej, sâmbătă, 9 septembrie, de la ora 19:00, acesta va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfântul Nicolae” din Oradea, iar duminică, 20 septembrie, PSS Virgil Bercea, episcopul greco-catolic de Oradea, alături de nunţiul apostolic, va sfinţi noua Biserică Greco-Catolică cu hramul „Schimbarea la Faţă a Domnului” din Valcău de Sus, Protopopiatul Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj.
Carte de vizită
Miguel Maury Buendía s-a născut la Madrid la 19 noiembrie 1955, într-o familie de origine andaluză. A făcut studiile primare la Colegiul „Sfântul Stanislau Kotska” al părinţilor iezuiţi (Málaga), bacalaureatul la Institutul Naţional „Ramiro de Maeztu” (Madrid), câteva cursuri de muzică în Real Conservatorio Superior de Música din Madrid şi a obţinut licenţa în geografie şi istorie, specializarea „Istoria artei”, la Facultatea de Filozofie şi Litere a Universității Autonome din Madrid.
După ciclul instituţional de studii filozofice şi teologice la „Seminarul Conciliar din Madrid”, a primit hirotonirea prezbiteriană la 26 iunie 1980 în parohia madrilenă „San Francisco de Borja”, fiind încardinat în Arhidieceza de Madrid.
La 1 iulie, în acelaşi an, a fost numit vicar în Parohia „Preasfânta Treime” din Collado Villalba, unde a rămas până în octombrie 1984. În timpul serviciului militar, a exercitat funcţia de capelan al Spitalului Militar din Barcelona şi apoi al Şcolii Superioare a Armatei, din Madrid.
Monseniorul Maury a obţinut licenţa în teologie dogmatică la Universitatea Pontificală din Salamanca susţinând teza „Experienţa harului la Sfânta Tereza” (1985) şi doctoratul în drept canonic la Universitatea Pontificală „Santo Tomaso in Urbe” (Angelicum) din Roma cu teza „Conceptul radical de drept din filozofia lui Xavier Zubiri” (1987); după doi ani de studii diplomatice la „Academia Ecleziastică Pontificală” din Roma, a intrat în serviciul diplomatic al Sfântului Scaun la 13 iulie 1987, fiind destinat succesiv ca secretar la nunţiaturile apostolice din Rwanda, Uganda, Marruecos şi Nicaragua (1987-1996) şi consilier la cele din Egipt, Slovenia, Macedonia şi Irlanda (1996-2004).
Sud-Estul Europei
În timpul serviciului diplomatic a desfăşurat în diferite moduri slujirea pastorală directă; între funcţiile exercitate trebuie menţionate cele de profesor la Seminarul Naţional din Nicaragua, la „Liceul italian” din Cairo şi de capelan auxiliar al Corpului de Carabinieri şi al reşedinţei surorilor care se ocupă de bătrânii abandonaţi din Roma.
La 8 iunie 1999 a fost numit prelat de onoare al Sanctităţii Sale. De la 1 septembrie 2004 s-a ocupat de ţările din Sud-Estul Europei în Secţiunea pentru Relaţii cu Statele din Secretariatul de Stat al Vaticanului. De asemenea, a reprezentat Sfântul Scaun în diferite conferinţe şi congrese internaţionale. Cunoaşte italiana, engleza, franceza, slovena şi rusa.
La 19 mai 2008, Papa Benedict al XVI-lea l-a numit arhiepiscop titular de Italica şi nunţiu apostolic în Kazahstan, iar la 19 iulie acelaşi an în Kirghistan şi Tadjikistan. La 12 iunie 2008 a primit consacrarea episcopală în Bazilica „Santa Maria Maggiore” din Roma. Între alte distincţii deţine Medalia Ordinului Isabelei Catolice (Regatul Spaniei), Medalia cu placă a Ordinului ecvestru al Sfântului Mormânt din Ierusalim (Sfântul Scaun) şi Medalia Ordinului Milostivirii (Republica din Kazahstan).
La 5 decembrie 2015, Papa Francisc l-a numit pe Monseniorul Maury nunţiu apostolic în România.
Citiți principiile noastre de moderare aici!