Instanța a observat că faptele pentru care medicul a fost trimis în judecată s-au prescris, astfel că a dispus încetarea procesului penal. În schimb, Tribunalul a dispus confiscarea specială de la doctorița Guț a 44.820 de lei și a 3.330 de euro. Sunt banii despre care procurorii anticorupție susțineau că medicul Ana Guț i-ar fi primit de la persoanele care s-au prezentat la cabinetul său de la Serviciul de Expertiză Medicală într-un interval de cinci săptămâni, în perioada mai – iunie 2015.
Încetarea procesului penal ca urmare a prescripției a fost dispusă și în cazul altor patru inculpați din același dosar, acuzați de complicitate la luare de mită. Sentința pronunțată luni, 19 august, poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, se arată în minuta hotărârii Tribunalului Bihor, publicată pe portalul instanțelor.
Bani dați ca să fie bine
La sfârșitul lunii noiembrie 2021, procurorii DNA Oradea o trimiteau în judecată pe doctorița Ana Guț, acuzată că ar fi primit de la sute de persoane aproape 52.000 de lei și peste 3.300 de euro. Sumele ar fi fost strânse între 11 mai și 15 iunie 2015, iar în schimbul banilor doctorul Guț ar fi întocmit diferite acte medicale.
”Cu intenție, ar fi primit, în mod repetat (de 334 ori), de la persoanele care s-au prezentat la cabinetul său medical sume de bani (valoarea totală s-a stabilit a fi de 51.970 lei și 3330 euro), care nu i se cuveneau, în legătură cu îndeplinirea unor acte care intrau în îndatoririle sale de serviciu, respectiv în legătură cu întocmirea deciziilor medicale asupra capacității de muncă a persoanelor care solicitau încadrarea într-un grad de invaliditate, efectuarea revizuirii medicale a pensionarilor de invaliditate aflați în evidență, întocmirea formularelor de concluzii medicale la revizuire ori referitoare la concediile medicale (prelungirea concediului medical peste 90 de zile și propunerea prelungirii concediului medical peste 180 de zile)”, se arăta în rechizitoriul DNA Oradea.
Procurorii au explicat că majoritatea celor care s-au prezentat în perioada monitorizată în fața doctoriței Guț au declarat că, dacă nu dădeau bani când veneau la cabinetul acesteia, riscau să fie trimise la București, în fața altei comisii, să li se ceară analize suplimentare ori să fie trecuți într-un grad de invaliditate inferior.
Ana Guț a fost reținută, după care, între 17 iunie și 12 septembrie 2015, s-a aflat în arest, respectiv în arest la domiciliu.
10 intermediari și o asistentă și-au recunoscut faptele
Anchetatorii au identificat 14 intermediari, care ar fi ajutat-o pe Ana Guț să primească bani de la diverse persoane.
„Beneficiarii de pensii de invaliditate sau de persoanele care doreau să se pensioneze pe motiv de boală (…) apelau la respectivii intermediari în vederea mijlocirii obținerii contra unor sume de bani a deciziilor medicale asupra capacității de muncă pentru a nu întâmpina dificultăți în procesul de obținere/prelungire a pensiei de invaliditate; în unele situații, intermediarii nici măcar nu i-au cunoscut pe beneficiarii de pensii de invaliditate anterior prezentării în locul acestora”, detaliau procurorii anticorupție.
Patru intermediari au fost trimiși în judecată pentru complicitate la luare de mită, iar alți 10 au încheiat cu anchetatorii acorduri de recunoaștere a vinovăției și au acceptat pedepse cuprinse între 2 ani și 2 ani și 7 luni închisoare cu suspendare.
Și asistenta Violeta Dorina Coșa și-a recunoscut vinovăția de a fi primit de la doctorița Guț bani „despre care știa că reprezintă o parte din sumele pe care medicul le primise în mod necuvenit”. Pentru 36 de fapte de luare de mită și alte 23 de cazuri de complicitate, asistenta a fost de acord cu pedeapsa propusă de procurori: 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare.
La momentul trimiterii în judecată a dosarului medicului Ana Guț, DNA Oradea a cerut „confiscarea extinsă cu privire la mai multe sume de bani (2.427.255 de lei) identificate la perchezițiile domiciliare (în locuința și în mașina doctoriței, dar și în conturile bancare ale acesteia și ale familiei – n. red.)”, dar Tribunalul a respins solicitarea.
Sentințe diferite
Ana Guț este unul din cei cinci medici trimiși în judecată în dosarul şpăgilor de la Serviciul de Expertiză Medicală Bihor, pornit de la o anchetă a Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și a Parchetului Bihor.
Pe motiv de prescriere a faptei, au scăpat de pedepse fostul șef de la Expertiză Medicală Bihor, medicul Vasile Sălăjan, și doctorița Emilia Cun. În schimb, medicii Ovidiu Pleșa și Anca Grigorescu au fost condamnați, în 2017 și 2018, la 3 ani de detenție, respectiv 2 ani de închisoare cu executare.
În 2021, fostul director al Casei de Pensii Bihor, Leontin Ţîrle, a primit o pedeapsă de 4 ani de închisoare cu executare pentru că ar fi luat bani, pizza și whisky de la doctori ai Serviciului de Expertiză Medicală.
Medic de la Casa de Pensii Bihor, trimis în judecată pentru 334 de șpăgi
Trimite articolul
XMama ce suma confiscara DNA Mai mult a costat investigatia decat a recuperat ! Da,scara aia de bloc cu 19 apartamente ce sant in proprietatea doctoritei sant facute din munca cistita,asai onor DNA !
Rușine justiția română să judece sau mai corect nu a judecat timp de 9 ani un dosar simplu de luare de mită cu probe și filmari, pentru că nu s-au vrut dimpotrivă sau tergiversat judecarea pentru a se prescrie faptele și acum spun că s-a confiscat o sumă neînsemnată din suma percepută de la pacienți care e de 100 de ori mai mare, așa se judecă oamenii cu bani, in final sunt scosi nevinovați, nici usturoi nu a mâncat nici gura nu-i miroase.
“Aar fi luat” sau “a luat” ca fapt dovedit ?