Potrivit informaţiilor primite de la Cristina Derban, şefa Staţiei CFR Oradea, trenul a fost anulat, având în vedere că perechea lui, trenul Interegio 1631 nu a putut pleca de la Bucureşti, luni 13 februarie. „Călătorii mai au varianta trenului Interregio Satu Mare – Bucureşti Nord cu plecare din Oradea la ora 18:43. Cei care şi-au achiziţionat bilete la trenul 1632 le pot folosi la acest tren sau pot cere restituirea contravalorii lor”, ne-a declarat Cristina Derban.
La nivel naţional
Conform informaţiilor CFR Călători, pentru data de 14.02.2012, din cauza timpului nefavorabil, până la ora 8:00 au fost anulate 349 trenuri precum şi trenuri suburbane. De asemenea, pentru zilele de 14 si 15 februarie CFR Călători a luat unele măsuri în favoarea călătorilor. Astfel, pentru parcursul neefectuat, la trenurile care înregistrează întârzieri, la solicitarea călătorilor, se va restitui integral contravaloarea biletelor (pt. distanţa neefectuată). Pasagerii pot efectua călătorii, fără plata diferenţelor tarifare, la alte trenuri sau pe alte rute pentru care au bilete, în situaţia în care apar modificări în circulaţia trenurilor la care au bilete valabile. În trenuri se pot cumpăra bilete la tarif de casă, în situaţia în care călătorii nu au timp să-şi cumpere bilet din cauza modificărilor de circulatie. În situaţia anulării unui tren, călătorii vor fi direcţionaţi către alte trenuri cu aceleaşi destinaţii.
CFR Călători recomandă pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să solicite informaţii despre trenurile anulate şi despre întârzierile produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţara, la telefon 021/9521.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!