„La data de 9 martie, polițiștii rutieri au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 26 de ani, din Oradea, bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența unor substanțe psihoactive și cu permisul de conducere suspendat”, a declarat ofițerul de presă am IPJ Bihor, agent-șef Alin Laza.
[eadvert]
În aceeași zi, în jurul orei 15.30, pe strada Calea Aradului din Oradea, acesta a fost depistat în trafic, în timp ce conducea un autoturism, având suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
De asemenea, în urma testării preliminare a bărbatului de 26 de ani cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a mai transmis sursa menționată mai sus.
Depistat conducând sub influența drogurilor
Tot sâmbătă 9 martie, polițiștii au reținut pentru 24 de ore un alt bărbat de 33 de ani, din Oradea. Acesta este bănuit că s-a urcat la volan sub influența unor substanțe psihoactive.
Cel în cauză a fost depistat în jurul orei 8, pe strada Matei Corvin și tras pe dreapta de oamenii legii.
În urma testării preliminare a bărbatului de 33 de ani cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
„Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise”, a mai transmis biroul de presă al IPJ Bihor.
Fără permis și cu număr de înmatriculare fals
Un bărbat de 30 de ani, din comuna Teasc, județul Dolj, a fost reținut pentru 24 de ore la data de 9 martie.
Potrivit polițiștilor, acesta a fost depistat în trafic sâmbătă, în jurul orei 15, pe D.N.19/B, în localitatea Chiribiș, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, care avea aplicate plăcuțe cu un număr de înmatriculare furate.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că bărbatul de 30 de ani nu posedă permis de conducere.
Trimite articolul
XAceste infractiuni rămân majoritatea la stadiul de constatare fără nici o urmare la adresa soferului băut , drogat , fără permis și alte cele ! Spor la ,,treabă,, și la condus ( fără permis) !!!