Este vorba despre curți de apel, tribunale, judecătorii și instanțe militare, printre care și trei judecătorii din Bihor.
Astfel, sunt scoase la concurs posturile de președinte de la instanțele din Beiuș, Aleșd și Marghita. În prezent acestea sunt conduse de magistrați delegați în aceste funcții pentru 6 luni.
La conducerea Judecătoriei Beiuș se află judecătoarea Raluca Meda Baciu, a cărei delegare a fost prelungită, pe 15 august, cu alte 6 luni. Postul similar de la instanța din Aleșd este ocupat, din 1 martie 2024, de magistratul Ioana Luminița Dudaș, în timp ce funcția de președinte al Judecătoriei Marghita este ocupată cu delegare, din 25 aprilie, de Bianca Simona Bărnuțiu.
Judecătorii care vor să candideze pentru aceste funcții se pot înscrie până pe 11 septembrie. Concursul se va desfășura între 5 octombrie și 16 noiembrie și va consta în testarea psihologică – scris și interviu – a candidaților, urmată de susținerea proiectului privind exercitarea atribuțiilor specifice funcțiilor de conducere și de testarea scrisă privind managementul, comunicarea și resursele umane.
Cei care întrunesc punctajul cel mai mare vor fi numiți în funcție pe o perioadă de 3 ani.
Trimite articolul
XPrintre condițiile necesare: cel puțin 1 an pana la pensionare.