Polițiștii orădeni au efectuat 12 percheziții domicliare în Oradea.
„În urma perchezițiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite și ridicate în vederea cercetărilor mii de obiecte pirotehnice, zeci de unelte, aparatură electrică și electronică, 28 de biciclete și trotinete electrice, aproximativ 2 kilograme de bijuterii din aur, peste 50.000 de lei, 4.600 de țigarete netimbrate legal, 54 de grame de substanță vegetală și alte diverse bunuri care provin din comiterea unor infracțiuni de furt” , precizează comisar-șef Alina Fărcuța.
Șapte persoane au fost conduse la sediul Poliției Bihorene pentru cercetări. Potrivit polițiștilor, la data de 20 noiembrie, în jurul orei 21:14, doi orădeni de 32 de ani, având fețele acoperite și glugă pe cap, au intrat prin efracție și escaladare într-un depozit al unei societăți comerciale și au furat mai multe cutii de carton care conțineau obiecte pirotehnice, în valoare de aproximativ 6.000 de lei.
Cei doi au profitat și de faptul că portiera unei autoutilitare, care aparținea aceleiași societăți comerciale nu era inchisă și au plecat de la locul spargerii cu aceasta, transportând „prada” furată. Cei doi orădeni s-au întors și au „returnat” mașina furată în același loc de unde au luat-o.
Un alt bihorean, coplicele acestora a fost un tânăr de 23 de ani din Oradea, care le-a asigurat transportul acestora și care le-a asigurat paza la locul faptei.
Același tipar
Cei doi orădeni de 32 de ani, au mai dat o spargere în seara de 4 decembrie, în jurul orei 22:00. Aceștia au sărit gardul și au pătruns în incinta sediului unei alte societăți comerciale și au intrat prin efracție într-o încăpere a imobilului. Cei doi hoți au furat din interiorul unui seif metalic suma de 1.830 euro și 33.200 de lei.
Același tânăr de 23 de ani este bănuit că, și în acest caz, ar fi asigurat transportul la şi de la locul faptei, precum şi paza locului faptei.
Polițiștii i-au reținut pe cei trei orădeni pentru 24 de ore. Sâmbătă, 14 decembrie, cei trei au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea cu propunere de arestare preventivă, sub aspectul infracțiunilor de furt calificat și furt în scop de folosință.
Cei doi orădeni de 32 de ani au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, iar tânărul de 23 de ani a fost arestat la domiciliu. Acțiunea polițiștilor bihoreni a beneficiat de sprijinul de specialitate al Unității Teritoriale a Analiză a Informației Oradea și al Direcției pentru Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Trimite articolul
XMultumim, PSD si Dragnea!
-
multumeste-i lui bolovan ca “statistic” traiesti in cel mai sigur oras din Romania 🙂
celor 2 hoti trebuie sa li se taie mainile ca s nu mai poata talharii niciodata.
haos in tara asta. De multe ori ma gandesc daca nu cumva era mai bine pe vremea lui Ceasca.
-
micule cretin esti cam dus cu pluta, daca il regreti pe dictatorul ceasca, care si-a meritat soarta pentru faradelegile lui, numai cretinii il regreta.
-
m…da era minunat , pe vremea lui ceausescu chiar te urmareau si te bateau preventiv sa nu cumva sa devii hot 🙂
-
talhari trebuiei spanzurati sau trasi in teapa, ptr. ca sistemul judiciar nu este eficient, ii aresteaza pe cei care-i prind iar dupa 2-3 ani ei sunt eliberati din puscarii, scoliti in furturi si alte infractiuni, daca ar fi spanzurati s-ar curata societatea de infractori.
Când ies din pârnaie o sa fie profesioniști în domeniu, la muncă cu ei tată sa curgă apele pe ei