Teatrul Szigligeti, prin managerul Czvikker Katalyn, deschide uşa tinerei generaţii de actori. Se întâmplă cu prilejul premierei „Trei surori ” de A. P. Cehov care va avea loc pe 18 martie, la orele 19,00.
Tinerii la care a apelat conducerea teatrului sunt regizorul Attila Balogh, nominalizat de UNITER pentru Trahinienele, care a debutat la Szigligeti cu „A şaptea treaptă ” şi dramaturgul Benedek Zsolt, care este şi „ un regizor secund”. Cei doi lucrează împreună de zece ani. Pe lângă regizor şi dramaturg, din echipa care pune în scenă piesa lui Cehov mai fac parte: Hotykai Evelin, cea care a creat costumele, Golicza Elod, scenograf şi compozitorul Daniel Aga. Conducerea teatrului promite o inovaţie şi din punctul de vedere al ilustraţiei muzicale a spectacolului: a achiţionat un theremin, un instrument muzical electronic, care poate fi manevrat fără a fi atins. „Trei nurori” este un spectacol care vorbeşte despre noţiuni care paradoxal lipsesc din acţiune: timpul, infinitul, emoţia, dar piesa pune accent pe sindromul Peter Pan şi acest fapt o face actuală.
“Trei Surori este una dintre cele mai jucate piese ale lui Cehov şi tocmai din acest motiv a fost o provocare s-o punem în scenă. Tocmai de aceea eu nu am ales ca sursă de inspiraţie alte montări, ci chiar textul, care este de fapt un diamant. Un diamant pe care dacă-l modifici îi iei strălucirea”, a spus regizorul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!