Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit a încheiat contracte de finanţare pentru dezvoltarea mediului rural în valoare de peste trei miliarde de euro. De la demararea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală, în martie 2008, prin intermediul căruia se acordă fondurile europene nerambursabile pentru investiţii şi plăţi directe, au fost semnate 7.211 contracte de finanţare.
De asemenea, pentru contractele încheiate de APDRP au fost efectuate plăţi în valoare totală de peste 549 de milioane euro. La acestea se adaugă şi aproximativ 637 de milioane de euro, plăţi efectuate de APDRP pentru Măsurile de sprijin pe suprafaţă implementate de APIA, a căror conformitate este verificată la faţa locului de către experţii APDRP.
Bani
Astfel, până în prezent, APDRP a efectuat aproximativ 60.000 de vizite pe teren, urmând ca în perioada următoare numărul de verificări şi controale să crească proporţional cu cererile care urmează să fie depuse pentru solicitarea finanţării acordate prin PNDR. „Verificarea unei cereri de finanţare începe din momentul în care aceasta este depusă la Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală (OJPDRP), unde experţii analizează dacă proiectul de investiţii este conform, respectiv dacă toate documentele cerute există şi dacă acestea respectă caracteristicile specifice”, a precizat Florian Vesa, directorul OJPDRP Bihor.
După ce a fost stabilită conformitatea, urmează etapa complexă de evaluare a eligibilităţii proiectului şi stabilirea punctajului atribuit, prin efectuarea vizitelor pe teren şi a verificărilor documentare. În acest sens, experţii Oficiilor Judeţene sau cei ai Centrelor Regionale verifică pe teren toate proiectele depuse pentru a stabili faptic situaţia descrisă în Cererea de Finanţare. Ulterior, pentru un eşantion de 5% dintre proiectele declarate conforme, este efectuat un nou control, la faţa locului, de către experţii APDRP de la nivel central. O a doua serie de verificări pe teren se face după semnarea contractului de finanţare şi începerea implementării proiectului.
Oficialii APDRP spun că în acest moment, întâmpină dificultăţi în efectuarea controalelor şi verificărilor specifice conform procedurilor din cauza numărul redus de autovehicule, cu cel puţin 30 sub necesarul Agenţiei. Din cauza acestor probleme pot apărea întârzieri semnificative în aprobarea dosarelor de finanţare dar şi a celor de plată. În acest sens Autoritatea de Management pentru PNDR şi APDRP au solicitat Comisiei Europene modificarea Programului Naţional de Dezvoltare Rurală în sensul de a permite achiziţionarea de autovehicule printr-un proiect finanţat cu fonduri europene.
S.Al.
Citiți principiile noastre de moderare aici!