Pompierii atrag atenția bihorenilor că între 7 – 13 februarie, două persoane au fost rănite și una a decedat în urma incendiilor produse la locuințe situate în Căpâlna, Dobrești și Izvoarele, două din cele trei incendii menționate fiind provocate, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă.
În noaptea de marți spre miercuri, 13 februarie, în jurul orei 1:50, cineva a sunat la 112 să anunțe pompierii că s-a pornit un incendiu la o gospodărie de la Izvoarele, comuna Viișoara. Au plecat acolo trei echipaje ale Detașamentului de Pompieri Marghita, dintre care două de stingere și unul de prim ajutor calificat.
Pentru localizarea şi lichidarea incendiului, ce se manifesta generalizat la întreaga casă, respectiv pentru protecția construcțiilor învecinate, echipajele de stingere au acţionat cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă timp de aproximativ o oră și 30 de minute, reușind să împiedice propagarea flăcărilor la o anexă din cadrul gospodăriei și la o locuință aflată în apropiere.
Pompierii militari paramedici au acordat primul ajutor calificat proprietarului, un bărbat în vârstă de 44 de ani, care se intoxicase cu fum și suferise arsuri la nivelul căilor respiratorii, după care l-au transportat, în stare de conștiență, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean. Bărbatul, pe care forțele de intervenție l-au găsit într-o construcție auxiliară în momentul executării recunoașterii, le explicase salvatorilor că intrase, anterior sosirii echipajelor, în casa cuprinsă de flăcări ca să-și caute documentele personale.
Incendiul, observat și sesizat cu întârziere de un consătean de-al victimei, s-a soldat cu arderea acoperișului, a tavanului din lemn, a mobilierului și a materialelor textile din cele două încăperi.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat că evenimentul a fost, cel mai probabil, generat de jarul căzut din sobă.
Pompierii subliniază iar că numai prin respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor se pot evita producerea unor astfel de evenimente nedorite, soldate cu pagube materiale și, din nefericire, în unele situații, cu persoane rănite, ca în cazul incendiului izbucnit la Izvoarele ori ca duminică, la Dobrești, când o persoană și-a pierdut viața.
FACT BOX
Cum ne putem proteja?
Pentru protejarea sănătății, vieții și a bunurilor dumneavoastră, pompierii reamintesc obligativitatea respectării următoarelor reguli și măsuri :
În faţa uşiţei de alimentare a sobei, pardoseala combustibilă se protejează cu o tavă sau tablă metalică având dimensiunile de minim 70X50 centimetri;
Se interzice folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate;
Depozitarea materialelor combustibile se face la o distanţă mai mare de un metru faţă de sobele metalice şi de 50 de centimetri, la sobele de cărămidă sau teracotă;
Nu lăsaţi copii nesupravegheaţi sau închişi în casă cu sobe sau alte mijloace de încălzire ori de gătit aflate în funcţiune;
Nu supraîncălziţi sobele sau alte mijloace de încălzire;
Se interzice folosirea sobelor cu uşiţele sau cenuşarele defecte ori care nu se închid;
Cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire se evacuează periodic într-un loc stabilit şi amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu, şi numai după ce se sting complet resturile de jar.
În cazul producerii unui incendiu nu vă întoarceţi în locuinţă pentru obiecte considerate valoroase! Sănătatea și viața dumneavoastră sunt neprețuite!
Citiți principiile noastre de moderare aici!