UNITER a anuţat selecţia spectacolelor pentru cea de a 31- ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, care se va desfăşura în perioada 6-14 noiembrie 2021, în format online, din cauza restricțiilor impuse de pandemie.
Criticii Oana Cristea Grigorescu, Cristina Rusiecki şi Claudiu Groza au fost selecționeri și directori artistici ai prezentei ediții. Conceptul din acest an este „Creaţia. Recreaţia.Re-creaţia”, care subsumează și secțiunile FNT. Celor 38 de spectacole selectate din țară li se vor adăuga instalații performative, instalații vizuale, producții din străinătate, precum și evenimente conexe.
[eadvert]
„Am apelat la acest concept-umbrelă – Creația. Recreația. Re-creația – pentru că el reprezintă, credem, cel mai bine situația din acest moment a teatrului românesc. În ciuda obstacolelor din ultimii ani, pandemice, financiare, politice chiar, teatrul autohton cunoaște o efervescență și o diversitate notabile. E-adevărat, e un fel de supraviețuire disperată, adesea, a artiștilor și companiilor teatrale, însă rezultatele sunt de apreciat. (…) Desfășurarea exclusiv online a Festivalului Național de Teatru nu este ceea ce ne-am fi dorit. Am fi preferat să ne întâlnim, să schimbăm păreri, proiecte, îmbrățișări, glume. Așa, ne rămâne doar să sperăm că dezavantajul va deveni avantaj și că mai mulți spectatori din toate colțurile României și nu numai vor putea viziona aceste spectacole”, a explicat criticul Claudiu Groza.
Teatrul „Regina Maria” este inclus în programul festivalului cu două spectacole. La secţiunea „Creaţia. Feminin” a fost selectat spectacolul „Trei femei înalte” de Edward Albee, regia Diana Păcurar, scenografia Oana Cernea, iar la secţiunea „Recreaţia” a fost selectat spectacolul „Moştenirea norocului” de Thanasis Papathanasiou și Mihalis Reppas, regia Radu Nichifor, scenografia Daniel Divrician.
UNITER va reveni cu detalii despre spectacolele din secțiunea internațională, cea „In memoriam Ion Caramitru”, despre programul instalațiilor vizuale, spectacolelor lectură, lansări de carte, conferințelor și al celorlalte evenimente conexe ce vor putea fi urmărite online sau on-air, în perioada 6 – 14 noiembrie în cadrul celei de-a 31-a ediții a Festivalului Național de Teatru. Accesul la toate manifestările din cadrul FNT 31 va fi gratuit.
Trimite articolul
XVulgaritatea si pornografia se vand bine.
Prima fotografie este de la viitorul film Women in Black