„În noaptea de luni spre marți, 23 iulie, în jurul orei 3:30, o apelantă a numărului unic 112 sesiza Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor cu privire la izbucnirea unui incendiu la o mașină aflată în apropierea casei acesteia, situată pe strada Principală din localitatea Finiș, precizând totodată, faptul că nu erau persoane în autoturismul cuprins de flăcări. După câteva minute de la primirea primului apel, în timp ce echipajele de salvatori se deplasau spre locul intervenției, un alt apelant al Sistemului Unic 112, de această dată un minor, anunța producerea accidentului, menționând faptul că cei trei ocupanți ai mașinii (apelantul însuși și alți doi copii) se autoevacuaseră din autoturism înainte de a fi cuprins de flăcări și că suferiseră răni, aceștia acuzând dureri”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel, Camelia Roșca.
La fața locului, au fost mobilizate două echipaje de pompieri militari din Beiuș, din care unul de stingere și unul de prim ajutor calificat (paramedici SMURD), echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
Forțele de intervenție au acordat îngrijirile necesare celor trei băieți în vârstă de 15, 13 și 9 ani, transportându-i ulterior, conștienți și cooperanți, la spital, iar echipajul de stingere a acționat pentru lichidarea incendiului ce se manifesta violent la întreaga mașină.
Citiți principiile noastre de moderare aici!