Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a controlorilor vamali Manuela Nicoleta Dobrescu, Nagy Vasile și Pavel Vanciu. În sarcina celor trei controlori vamali din cadrul Biroului Vamal Halmeu s-a reținut infracțiunea de folosire (în formă continuată) sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din fonduri europene.
[eadvert]
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 2007 – 2008, inculpații în dosar Dobrescu Nicoleta Manuela, Nagy Vasile și Vanciu Pavel ar fi consemnat în documentele vamale pe care le-au întocmit fapte necorespunzătoare cu realitatea. Concret, ei ar fi declarat în documente că prin Vama Halmeu au tranzitat România, spre Ucraina, un număr total de 17 mijloace de transport încărcate cu mărfuri de proveniență extra-comunitară, din China. În realitate, aceste mărfuri nu au ajuns în Ucraina.
„Aceste demersuri au creat condițiile pentru ca taxele datorate bugetului Uniunii Europene, ca urmare a valorificării pe teritoriul UE a mărfurilor respective, să nu mai fie achitate. În această modalitate, bugetul general al Uniunii Europene a fost prejudiciat cu suma totală de 721.557 lei, reprezentând taxe vamale și taxe speciale, sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în procesul penal”, au arătat procurorii DNA Oradea.
Pentru a recupera prejudiciul, procurorii anticorupție au instituit măsura sechestrului asigurător asupra conturilor celor trei inculpați.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Satu Mare, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză. Cei trei inculpați în dosar au mai fost trimiși în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni similare, cauză în care a fost pronunțată o hotărâre definitivă de condamnare.
Trimite articolul
XGDPR – domnule ziarist !!!
fapt ce a produs un prejudiciu de 721.557 de lei la bugetul Uniunii Europene.
fapt ce a produs un prejudiciu de 721.557 de lei la bugetul Uniunii COMUNISTE Europene – UCE
-
Trăiască mama Rusie! Mda…
Doar 3 ?
oooo da cati sunt acolo doar trei numai ? plin da plin de șpăgari acolo apoi angajați aia pârliți lachei de la cântare pfai acolo nu ii prinde DNA???