Consiliul Județean Bihor s-a prins că are acces la camere video pentru a depista contravenienții care aruncă gunoi ilegal, de-a lungul drumurilor, sau în alte locuri tradițional folosite ca deponee ilegale, iar rezultatele nu întârzie să se vadă. De la ultimul bilanț al activității de supraveghere video a județului, prezentat la mijlocul lui decembrie, ieri, instituția a anunțat că a mai depistat și amendat alți ilegaliști.
[eadvert]
În ultimele două săptămâni, alte trei persoane au fost surprinse de camerele video aruncând deșeuri la marginea drumurilor. Acestea au fost sancționate cu câte 10.000 de lei, transmite CJ Bihor.
„Un județ mai curat”
Consiliul Județean Bihor și instituțiile partenere au prezentat la jumătatea lunii decembrie rezultatele din cadrul protocolului „Un județ mai curat”. Până în acel moment, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, au fost identificate și sancționate 33 de persoane care au depozitat ilegal diverse deșeuri, valorarea totală a sancțiunilor ajungând la 240.000 lei. De asemenea, au fost confiscate trei autovehicule folosite la transportul deșeurilor.
Persoanele au putut fi depistate cu ajutorul unor camere de supraveghere mobile, achiziționate de Consiliul Județean Bihor și puse la dispoziția Inspectoratului de Poliție Județean Bihor și a Gărzii de Mediu. Cele patru camere video permit identificarea persoanelor și a autovehiculelor, inclusiv pe timp de noapte sau în condiții meteo nefavorabile.
Prin rotație
Sistemele de supraveghere au fost amplasate, prin rotație, în șapte locații: Țețchea, Pădurea Neagră, Beiuș, Remeți, Cauaceu, Aleșd și Miersig. Controalele vor continua și anul viitor, iar camerele de supraveghere vor fi montate și în alte zone cu probleme.
Interesul edililor pentru curățenia județului a crescut semnificativ pe finalul anului trecut, când Consiliul Județean Bihor a încheiat un protocol de colaborare cu Instituția Prefectului, Comisariatul Județean al Gărzii de Mediu, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor și Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT.
Opt direcții
Consiliul Județean Bihor informează că „acționează, împreună cu instituțiile partenere, în mai multe direcții:
– stabilirea unor standarde de curățenie, penalități explicite și responsabilități clare pentru cei implicați;
– operaționalizarea sistemului de colectare a deșeurilor;
– accesarea fondurilor europene pentru salubritate și mediu;
– înființarea unor platforme de colectare separată a deșeurilor în orașele din județ;
– gestionarea câinilor fără stăpân
– curățenia în zonele turistice
– proiecte pentru conservarea mediului
– acțiuni de educare și voluntariat.
În acest scop, au fost încheiate parteneriate și cu alte instituții și autorități locale”.
Protocol pentru curățenie generală în județ. Bolojan: Un județ curat atrage turiști și investitori
Trimite articolul
XCorect! Poate să fie și 20.000 Lei amenda numai așa le poți civiliza pe acești gunoi de oameni.
Foarte foarte bine pentru asa ceva cit mai mare amenda.Si pentru cei care aduc deșeuri din U E interdicției de a mai întra în RO ..
-
Da.
Si ptr. cei ce detin terenuri in zona intravilana a orasului , dar lasa sa creasca bischeti si balarii de 2 metri pe ele innlimita cu alte proprietati locuite sau ingrijite.
Ca nu au ei alt statut de locuitori ai orasului decat cei ce isi intretin si isi curata proprietatile.
Daca unii pot, de ce altii sa nici nu incerce?
Amenzi si impozitare suplimentara masiva.
Proprietatile se si intretin, nu doar se valorifica cu suprapret peste ani sau se primesc ori se lasa mostenire!!
Foarte bine ca ii amendeaza si pe cei ce arunca mizerii haotic.
Urmatorii pe lista trebuie sa fie proprietarii de imobile care nu fac nimic ca sa le intretina.
Daca sunt la strada, sunt tot ale lor.
Nu pot sa aiba pretentia ca sa viba Primaria sa le curete sau sa le modernizeze.
Cand nu mai tin pasul si nu mai pot sa isi permita, fiind scumpe ptr.ei, atunci sa le scoata la vanzare.
Si ulterior sa se mute acolo unde obligatiile vietii sunt mai mici si isi pot permite.
Este ceva natural, se intampla in toata lumea.
Cei cu bani cumpara, construiesc, modernizeaza, intretin.
Cei care nu pot face fata, vand si pleaca catre cartierele sau localitatile marginase.
Nu poti sa pretinzi ca sa locuiesti in Centru si sa vina altii sa plateasca ptr.tine ajutor de incalzire, modernizarea cladirii, intretinerea terenului, etc..
Cand nu mai poti, pui jos. Si respiri, te odihnesti.