Autoritățile au avut de ales între patru variante de traseu pentru DX Oradea – Arad. În urma unei analize multicriteriale, cel mai mare punctaj a fost obținut de varianta de traseu „Alternativa 4” (marcată pe hartă cu culoarea albastru), după o comparație a scenariilor propuse din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al sustenabilității și riscurilor. Conform studiului de fezabilitate, traseul ales are o lungime de 120,1 kilometri cu o viteză de proiectare de 140 km/h. În Bihor, drumul Expres Oradea – Arad începe din sud-estul localității Oradea, din drumul de legatură Centura Oradea – A3, aflat în faza de execuție, și se desfășoară spre sud, ocolind localitatea Livada de Bihor pe partea de est. „Pe parcursul derulării studiului de fezabilitate, am optimizat acest proiect. S-au schimbat ușor traseele în zona municipiului Arad, pentru că urmează să se facă o joncțiune cu centura Arad în zona de nord. De asemenea, a fost o modificare la Salonta, prin aparțiția legăturii dintre Salonta și Békéscsaba pe profil de drum expres. Prin urmare, a apărut o porțiune nouă de 7 kilometri. Toate aceste modificări de trasee au acordul autorităților locale și al partenerilor noștri”, a spus Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, în ședința de marți.
[eadvert]
De asemenea, traseul a suferit o modificare la Salonta, pentru realizarea unui acces rutier sub forma unei centuri ocolitoare. iar la Oradea o altă modificare, unde va fi construit cel mai important nod rutier al reședinței de județ. „Inițial, conectarea Drumului Expres Oradea – Arad la drumul de legătură dintre Centura Oradea și Autostrada Transilvania se făcea printr-un sens giratoriu, în spatele Gării Ioșia. Față de o singură girație prevăzută la km 3 pe drumul de legătură cu A3, avem o soluție de trafic care înseamnă bretele conectoare, pasaje supraterane sau subterane, în așa fel încât conectarea dintre cele două drumuri expres să se facă doar prin mers înainte sau bandă de viraj dreapta, iar accesarea dinspre Oradea și dinspre Centura Sântandrei să se facă tot cu bretele de viraj dreapta și cu pasaje. În acest fel, nu avem nicio congestie în această intersecție, care va fi, începând de peste doi ani, cel mai important nod rutier al municipiului Oradea și al județului Bihor”, a explicat președintele CJ Bihor.
Pentru a se face legătura dintre DX Oradea – Arad și drumurile existente, sunt prevăzute 12 noduri rutiere în județele Arad și Bihor. Traseul prevede, de asemenea, construirea a 75 de poduri și pasaje.
Traseul aprobat cu modificările amintite are nevoie de avizul comisiilor de specialitate din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Ministerului Transporturilor. Ilie Bolojan a spus că studiul de fezabilitate, cu indicatorii tehnico – economici, ar urma să fie supus votului în luna decembrie. Valoarea estimată a proiectului este de 1,38 miliarde de euro, iar perioada de execuție este de 36 de luni. Finanțarea este asigurată prin Programul Operaţional Regional.
Citiți principiile noastre de moderare aici!