Din director adjunct, acesta a devenit director general, în locul liberalului Dumitru Voloşeniuc, ex-vicepreşedinte al CJ Bihor. Interesant este că Voloşeniuc a ajuns să fie înlocuit de la Ape Crişuri de omul celui care l-a succedat şi în biroul de vicepreşedinte de la Consiliul Judeţean.
Dorel Dume este un traseist politic, fiind unul dintre consilierii judeţeni care au trecut în toamnă de la PDL la PSD, în speranţa unui trai mai bun. Rezultatul? Partidul l-a promovat din „secund” în „principal” la ABA Crişuri – o deconcentrată cu atribuţii în mai multe judeţe. Pentru a ajunge şef mare la ABA Crişuri, Dume a trebuit să susţină un concurs formal, la care a participat doar el.
Între timp, Dumitru Voloşeniuc a intrat în concediu medical, semn că nici PNL-istul nu lasă scaunul cu una, cu două, deşi tot politic a ajuns şef mare la ABA Crişuri. Mai mult, a atăcat în instanţă concursul pentru numirea lui Dume, iar prima înfăţişare este programată pentru luna ianuarie.
Scaunele lui Dume
Dorel Dume s-a făcut de ruşine în faţa jurnaliştilor, în urmă cu trei ani, atunci când a criticat unele decizii ale conducerii CJ Bihor, ce priveau teatrele din Oradea. Dume spunea atunci că aleşii judeţului iau hotărâri privind teatrele şi flarmonica fără să ştie măcar ce culoare au scaunele din aceste incinte culturale. Provocat de jurnalişti, ulterior Dume s-a dat de gol de unul singur, spunând că scaunele de la Teatrul de Păpuşi „Arcadia” sunt albastre, când, de fapt, acestea sunt vişinii. Se dovedeşte că lui Dume îi plac scaunele cât mai înalte şi îi place, în continuare, să schimbe culorile: bunăoară, astă-toamnă a transformat portocaliul în roşu!
Citiți principiile noastre de moderare aici!