UPDATE: „Suntem deja într-o etapă în care putem spune că am câștigat bătălia. Acum trebuie să facem în așa fel încât principiul tarifului de referință să nu fie valabil doar șase luni”, a spus Augustin Hagiu, președintele FORT. Conform președinteului FORT, polița RCA va fi de 6.149 lei/an de camion.
„Am discutat cu colegii care se află la ASF și mi-au comunicat faptul că, în urma metodei de calcul pe care au stabilit-o, valoarea poliței RCA va fi plafonată la 6.149 lei /an de camion. Vă rog să îmi spuneți dacă sunteți de acord. Eu spun că este rezonabil acest tarif. Pentru a fi siguri de acest rezultat așteptăm din partea ASF un comunicat de presă oficial. Avem două ore începând cu ora 15:00 pentru plecarea din Piața Victoriei”, a declarat Augustin Hagiu, președintele FORT, potrivit Agerpres.
__________________________________________________________
Potrivit președintelui COTAR, Vasile Ștefănescu, 5000 de vehicule vor protesta în București și alte 100 000 în țară.
În Oradea, protestul transportatorilor rutieri față de tarifele RCA este la a treia săptămână consecutivă. Șoferii de TIR-uri circulă cu viteză redusă, sub 30 km/h și claxonează.
Un protest mai amplu are loc în Piața Victoriei din București. În fața sediului Guvernului se află tiruri, taxiuri și autocare care claxonează.
„Guvernul vrea să înghețe tarifele RCA la camioane la 18.500 lei, însă patronatele din transporturile rutiere solicită un tarif de 4.907 lei. Acest tarif, de 4.907 lei, reprezintă dauna medie de 18.500 lei la care se adaugă frecvența daunei de 15,6%. Rezultă o primă medie tehnică de 2.886 lei, la care se aduna cheltuielile administrative, revenind un tarif de 4.907 lei pe an la care toate daunele și cheltuielile asiguratorilor sunt acoperite”, precizează un comunicat al patronatelor din transporturile rutiere.
Ordonanță de Urgență la Guvern
Guvernul a aprobat miercuri, prin Ordonanță de Urgență, cadrul normativ care să ducă la rezolvarea problemelor semnalate pe piața asigurărilor RCA.
Guvernul României împreună cu Consiliul Concurenței au considerat necesară instituirea unui mecanism de control al pieței asigurărilor obligatorii auto din România, manifestat în prima etapă, prin stabilirea de către ASF a unor tarife de plafonare aferente primelor RCA.
„Vrem, prin această Ordonanță de Urgență, să asigurăm cadrul juridic, clar definit, pentru ca această problemă să poată să fie rezolvată de Autoritatea de Supraveghere Financiară, care are această responsabilitate”, a explicat premierul Dacian Cioloș.
Ordonanța de Urgență privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule ține cont de directivele europene în materie, de experiența altor state membre în ceea ce privește reglementarea acestei asigurări, precum și de propunerile formulate de asociațiile profesionale și patronale ale asigurătorilor și transportatorilor auto.
Potrivit actului normativ, în calculul tarifului de primă, asigurătorii RCA vor folosi criterii de risc, coeficienți de majorare și/sau corecție și alte instrumente de ajustare a tarifelor elaborate de ASF. În cazul în care asigurătorii RCA vor dori să introducă și alti indicatori de evaluare a riscului, aceștia o pot face cu respectarea reglementărilor în vigoare.
Autoritatea de Supraveghere Financiară va stabili tarife de primă maxime în cel mult 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a prezentei Ordonanțe de Urgență.
Ulterior perioadei în care tariful de primă va fi plafonat, Autoritatea de Supraveghere va calcula un tarif de referință pe baza daunei medii pentru fiecare categorie de vehicul, a plăților de daune achitate de către asigurători și raportate la frecvența producerii evenimentelor pe respectiva categorie de vehicule.
ASF va publica tarifele de referință, dauna medie și frecvența statistică a producerii evenimentelor, pe categorii de vehicule. Totodată, pentru a asigura premisele unei piețe funcționale, ASF va realiza o analiză a efectelor acestor măsuri în piața asigurărilor RCA și va întocmi un raport ce va fi înaintat Consiliului Concurenței.
Citiți principiile noastre de moderare aici!