În 2010, Garda Financiară (GF) Bihor îşi va concentra acţiunile în toate domeniile, în special asupra celor care reprezintă un grad ridicat de risc în evaziunea fiscală. „În continuare ne vom axa activitatea în domeniile produselor accizabile, a modului de înregistrare a veniturilor prin casele de marcat, asupra comerţului intracomunitar şi asupra domeniului agricol”, a declarat Călin Gal, comisarul-şef al GF Bihor.
Nu în ultimul rând, comisarii GF Bihor îşi vor îndrepta acţiunile asupra transporturilor interne de mărfuri. „Vom face controale inopinate la orice oră din zi sau din noapte şi în orice zi asupra mijloacelor de transport intern. Se va verifica ulterior la sediile firmelor modul de înregistrare în contabilitate a mărfurilor”, accentuează comisarul-şef al instituţiei bihorene.
Operatorii de transport vor fi supuşi şi ei controalelor gărzii. „70-80% din evaziunea fiscală are la bază complicitatea transportatorilor. Unii nu înregistrează transporturile, alţii nu utilizează tahografele, iar alţii dau date inexacte despre titularii mărfurilor”, crede Călin Gal.
În 2009
Nici în anul care a trecut, rezultatele nu au fost slabe. În 2009, GF Bihor a adus la bugetul statului aproape 8,5 milioane de lei în urma actelor de evaziune fiscală descoperite. Potrivit acestor cifre, evaziunea fiscală a crescut cu 250% faţă de 2008, cea mai mare parte provenind din schimburile intracomunitare de mărfuri, care sunt monitorizate 24 de ore din 24 de către comisarii GF Bihor în vamă. Aceste rezultate plasează GF Bihor în primele zece pe ţară. Călin Gal spune că aceste rezultate se datorează şi bunei colaborări cu celelalte instituţii ale statului. „Am avut o colaborare foarte bună cu parchetele şi organele Ministerului de Interne. De asemenea, am colaborat foarte bine cu DSVSA, DADR, Garda de Mediu, APM, CJPC, APIA şi ARR”, a precizat şeful GF Bihor.
D.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!