În urmă cu câteva zile, comisarii GNM CJ Bihor, la solicitarea inspectorilor din cadrul ANAF, împreună cu ofiţeri din cadrul IPJ, au efectuat o verificare a unui transport de deşeuri de anvelope uzate şi acumulatori uzaţi.
Conform datelor din documentele de transport, autoutilitara, care venea din Italia, transporta anvelope comerciale de diferite dimensiuni, în cantitate de circa 20.000 kg. „În urma verificării autoutilitarei şi a semiremorcii au fost identificate şi deşeuri de acumulatori uzaţi.
Cele 449 de anvelope utilizate pentru mascarea deşeurilor de acumulatori uzaţi au fost confiscate. De asemenea, cele 14 tone de deşeuri de acumulatori uzaţi au fost indisponibilizate la o societate autorizată pentru colectarea şi depozitarea deşeurilor periculoase, până la finalizarea cercetărilor din dosarul penal.
„Transportul deşeurilor pe teritoriul Uniunii Europene se realizează doar în baza Regulamentului 1.013/2006, aprobat în România prin HG 788/2007, în speţă documentul de notificare prevăzut în anexa IA şi documentul de circulaţie prevăzut în anexa IB pentru deşeurile periculoase, respectiv în anexa VII pentru deşeurile nepericuloase. Având în vedere faptul că transportul deşeurilor periculoase de acumulatori uzaţi nu a fost însoţit de documentele prevăzute în anexele IA și IB şi statul destinatar, România, nu a fost notificat, acest transport se considereră transfer ilegal de deşeuri, iar pentru deşeurile nepericuloase de anvelope uzate a fost prezentată anexa VII, aceasta fiind incompletă”, a precizat comisarul GNM Bihor, Monica Crişan.
Ca urmare a celor constatate, reprezentanţii IPJ Bihor au înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea un dosar penal.
Citiți principiile noastre de moderare aici!