Orădeanul a decedat, duminică, în garsoniera sa situată pe strada Iza, în urma unui incendiu care a fost provocat, cel mai probabil, de o țigară lăsată aprinsă.
Pompierii au intervenit duminică, în jurul orei 05:40, cu două echipaje din cadrul Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea şi echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea.
Incendiul a fost lichidat în aproximativ 40 minute, înainte ca garsonierele învecinate să fie afectate, iar cercetările efectuate la faţa locului au relevat faptul că, evenimentul a fost cel mai probabil provocat de fumat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Crișana, căpitan Camelia Roșca, bărbatul a fost găsit în locuinţă, decedat.
„În momentul sosirii forțelor de intervenţie, flăcările se manifestau generalizat la o garsonieră situată la etajul 3, existând pericolul extinderii acestora la celelalte locuinţe din bloc. Pompierii militari, ajunşi în mai puţin de cinci minute la locul intervenţiei, au acționat simultan pentru stingerea incendiului și pentru verificarea fiecărei garsoniere și evacuarea tuturor locatarilor care nu se autoevacuaseră până în acel moment, în scopul prevenirii intoxicării acestora cu monoxid de carbon, întrucât fumul inundase casa scării, pătrunzând şi în câteva locuinţe. Din nefericire, în interiorul locuinței, pompierii militari au găsit corpul carbonizat al proprietarului (în vârstă de 60 de ani)”, a declarat Camelia Roșca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!