În seara zilei de sâmbătă, 22 iulie, în jurul orei 19:15, un apelant al numărului unic 112 solicita intervenția echipajelor specializate, pe raza localității Tinca, pentru salvarea unui adolescent din Crișul Negru, acesta fiind văzut dispărând sub apă.
„La locul indicat, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” la județului Bihor a mobilizat operativ, echipajele de căutare-salvare de la înec ale Gărzii de Pompieri Tinca și Detașamentului de Pompieri Salonta, echipajul de pompieri paramedici al Gărzii Tinca și autospeciala SMURD de intervenție a medicului de urgență”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Bihor, locotenent colonel, Camelia Roșca.
În urma căutărilor efectuate cu bărcile, echipamentele și accesoriile din dotare, pompierii au găsit adolescentul și l-au adus la mal, predându-l echipajului de paramedici, care a procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare.
[eadvert]
Din nefericire, minorul, în vârstă de 17 ani, nu a mai putut fi salvat.
Trimite articolul
XPacat,mare pacat,un copil cuminte si respectuos,sa nu de a Dumnezeu un asa necaz la casa nimanui,Doamne Pazeste!😪😪😪