Bişniţa cu animale pare să fie una aducătoare de venituri consistente, de vreme ce a luat amploare în ultimii ani în ţară, constituind o afacere profitabilă. Oradea nu este scutită de traficul cu animale: se aduc câini de rasă mai mult sau mai puţin pură din ţările vecine, unde sunt luate la preţuri foarte mici sau chiar furate – cum umblă vorba prin târg – şi puse la vânzare în unele pet-shop-uri sau comercializate pe cont propriu. Până la găsirea unui cumpărător, din păcate unele petshop-uri ţin animalele în condiţii improprii, fiind vizibilă starea proastă în care acestea se află. Recent o orădeancă, Alexandra Iancu, ne-a semnalat că „fenomenul a luat tot mai mult amploare în Oradea, iar animalele neîngrijite şi netratate din unele pet-shop-uri reprezintă o sursă de infecţie pentru celelalte animale din magazin şi pentru oameni, putând răspândi o sumedenie de boli”.
Vaccinări fictive
Au fost şi situaţii în care, după ce au cumpărat de la o canisă sau de la o persoană fizică, un câine de rasă, omul a dat banii jos, câteva sute de euro, fără să primească pe loc pedigree-ul animalului. De altfel nici nu a mai „pupat” documentul, în schimb, pe măsură ce creştea animalul a dobândit tot mai multe defecte care l-au ditanţat de rasa pe care o reprezintă.
Mai mult, forum-urile site-urilor de profil şi nu numai abundă tot mai mult în reclamaţii despre cazuri de achiziţionări de câini de la canise, ale căror certificate de sănătate sunt parafate pe vaccinări şi deparazitări false. Astfel că, bazându-se pe datele din carnetul de sănătate, noul proprietar se trezeşte în scurt timp că apar probleme de sănătate. Este scenariul trăit, din păcate, de mulţi români. Unii, mai inspiraţi, au recurs la testul de imunitate al animalului, care a atestat clar absenţa vaccinării. În alte situaţii medicii veterinari la care au apelat ulterior au diagnosticat boli cauzate de paraziţi intestinali sau de lipsa vaccinărilor.
Dacă îşi doreşte un animal sănătos, este recomandabil ca imediat după achiziţionarea unui animal, proprietarul să se adreseze unui medic veterinar.
Câteva amenzi
Asociaţia Chinologică nu are abilitatea să sancţioneze astfel de ilegalităţi, neavând cadrul legal necesar. Singura instituţie care poate face acest lucru este Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentului (DSVSA), respectiv Colegiul Medicilor Veterinari.
Potrivit purtătorului de cuvânt al DSVSA Bihor, Aurel Indrie, sesizări despre condiţiile improprii în care sunt ţinute animalele de companie la unele pet-shop-uri pentru comercializare au ajuns şi la instituţia pe care o reprezintă care a aplicat câteva amenzi în acest an.
Adrian Comăniciu, vicepreşedinte al Colegiului Medicilor Veterinari Bihor spune că nu au fost sesizate, nici anchetate cazuri de medici veterinari din Oradea care şi-au pus parafa pe vaccinări şi deparazitări fictive în Oradea. În cazul în care se dovedeşte că un medic se face vinovat de astfel de fapte, riscă să rămână fără dreptul de a mai practica. „Sancţiunile merg de la mustrare până la suspendarea dreptului de liberă practică”, precizează Adrian Comăniciu.
Mălina Pop
Vrea să înfiinţeze o clinică veterinară
Citiți principiile noastre de moderare aici!