Restricțiile de circulație vor avea loc în perioada 8 iulie – 10 august 2020. În această perioadă, constructorul va desfășura a V-a etapă, care constă în construcția zidurilor de sprijin, răstimp în care traficul rutier, în ambele sensuri, va fi deviat pe drumul colector, respectiv pe breteaua viitorului pasaj.
„Traficul care vine dinspre Cluj-Napoca spre Borș va fi deviat pe drumul colector Anghel Saligny cu aproximativ 500 m înainte de vechiul sens giratoriu de la intersecția cu strada Universității și va reveni pe drumul de centură în zona vechiului sens giratoriu.
Sensul de mers dinspre Borș spre Cluj-Napoca va fi deviat pe breteaua viitorului pasaj până la vechiul sens giratoriu din zona străzii Universității, urmând să fie continuat pe drumul colector, acesta revenind pe centură în zona pasajului suprateran strada Nojoridului”, transmite municipalitatea.
Despre pasaj
Lucrările de amenajare a intersecției prin pasaj denivelat între drumul de centură al municipiului Oradea și strada Universității au început în octombrie anul trecut. Pasajul se execută de-a lungul drumului de centură, de o parte și de alta a străzii Universității, va avea 3 deschideri de 24 m și o lungime de 72 m, lungimea totală a rampelor fiind de 473 m. Pasajul va avea două benzi de circulație pe sens, lățimea părții carosabile fiind de 14 m. Bretelele de legătură la girație, câte una pe direcție, vor asigura toate relațiile de legătură între drumul de centură și drumurile laterale. Lățimea părții carosabile a bretelelor va fi de 3,5 m și va fi delimitată de un trotuar în zona sensului giratoriu. Sensul giratoriu va avea 5 ramuri: Borș, Cluj, str. Universității, str. Ogorului și strada nouă de acces la Piața 100.
Pe sub pasaj va fi amenajată și o trecere pentru pietoni, cu lățimea de 4 metri, care include și o pistă de biciclete. El va face legătura cu Piața 100 pentru cei care vin de pe strada Universității, cu semafoare în dreptul benzilor de ocolire a pasajului.
Acordul contractual între Municipiul Oradea, ca autoritate contractantă și S.C PORR CONSTRUCT S.R.L, ca antreprenor a fost semnat în data de 17.05.2019, prețul contractului fiind de 27.859.348,72 lei (fără TVA) iar durata de execuție este de 18 luni. Investiția este finanțată de la bugetul local.
Trimite articolul
Xcelelale pasasje au fost efectuate intr-un an de zile si la un pret mult mai mic, marirea preturilor nu justifica in totalitate valoarea lucrarii, iar termenul este prea mare, por impreuna cu elina-trameco lucreaza si pe DN 76 sisunt in intarziere cu lucrarile care trebuiausa fie gata demult timp, nemaivorbind de calitatea lucrarilor care este indoielnica.
Incredibil… nu vrea primaria / firma da muta traficul pe Ceyrat – Universitatii cumva???
Cand au facut pasajele pe Aradului si Nufarului nu sunt atat de multe restrictii si devieri… de ce firma Porr n-a facut prima data breterele laterale a pasajului unde fara aproape nicio restrictie asi putea merge traficul in loc de zeci de devierari, restrictii??
Era vorba ca va face si un pasaj pietonal de la Auchan peste centura, gata a picat varianta asta? Deci pe jos tot nu se va putea ajunge la piata 100, atata incompetenta si lucrari facute de atotstiutorul dictator, facute cu curul ca apoi toate intra in reparatii sau modificare de proiect, ca niciuna nu e facuta cu un studiu, ci doar cum i se scoala lui Bolo. Nici o calea de acces in calea aradului nu este pt pietoni sa poate trece centura spre magazinele si piata 100.