Momente unice în istoria medicinii orădene şi în istoria medicinii onco-pediatrice din România. Sâmbătă, pentru al 11-lea an, doctorii Ritli Ladislau şi Gabriela Miculschi şi-au invitat foştii pacienţi la film şi pizza.
Aşa marchează cei doi medici an de an, la început de februarie Ziua de Luptă împotriva Cancerului, invitându-şi copiii, mulţi deja adulţi, să îşi depene amintiri împreună.
Cele 60 de suflete, împărţite în două „cete”, au urmărit filme conform vârstei lor, au servit pizza, au primit câte un pachet mare de dulciuri şi au povestit medicilor ce au mai realizat în viaţă de la ultima întâlnire.
Primele cazuri de cancer la copii au fost tratate prin 1975, chiar de dr. Gavril Curteanu, cel al cărui nume îl poartă azi fostul spital de copii.
De prin 1995, la spital se aplică pentru tratamentele oncologice protocoale perfectate în alte ţări, medicii de aici depunând eforturi speciale pentru a dobândi noţiuni salvatoare.
În 1998 s-a înfiinţat secţia de onco-hemato-pediatrie, s-a şi editat chiar prima revistă din această specialitate şi atunci, sediul Societăţii Române de Onco-Hemato-Pediatrie era chiar la Oradea. De atunci şi până acum au fost trataţi aici circa 140 de copii, dintre care 80 sunt în viaţă, 70 dintre ei fiind deja declaraţi vindecaţi.
Probabil e un lucru unic în ţară: la Oradea a devenit tradiţie, de 11 ani încoace, ca la fiecare început de februarie, medicii oncologi pediatri să se întâlnească cu cei cărora le-au salvat vieţile, de-a lungul timpului.
Sâmbătă, 60 de copii, adolescenţi şi tineri s-au reîntâlnit cu dr. Ritli Ladislau şi dr. Gabriela Miculschi, plus asistentele din spital, directorul de îngrijiri Călin Barabaş şi colaboratori, la Lotus Center.
Reprezentanţii acestui complex au sponsorizat pentru supravieţuitorii cancerului două filme, unul de desene animate şi unul potrivit pentru tineri. Tot Lotus Center a oferit, după film, pizza pentru toţi cei onoraţi de medicii orădeni.
Iar din partea Asociaţiei Protejaţi Copiii, ce aparţine de fundaţia Spitalului Dr. Gavril Curteanu, cele 60 de suflete au primit fiecare câte un pachet mare de dulciuri.
Cei doi medici, care se dovedesc şi supraoameni pentru faptul că se preocupă de copii mai mult decât le impune meseria, nu şi-au putut stăpâni emoţiile când şi-au văzut foştii pacienţi, deveniţi adulţi. Cel mai în vârstă supravieţuitor graţie acestor doi doctori este acum un bărbat de aproape 30 de ani. Căsătorit şi sănătos.
Tradiţie de suflet
Întâlnirea a avut loc cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Cancerului, marcată la început de februarie. Şi cum la Spitalul Dr. Curteanu foarte mulţi copii trăiesc graţie tratamentului şi devotamentului cadrelor de acolo, se întâlnesc în fiecare an. Medicii şi foştii pacienţi au depănat amintiri, emoţiile şi bucuria celor doi onco-hematologi pediatri fiind vizibile.
Aceste rezultate fantastice în lupta cu cumplita maladie se datorează doar îndârjirii cu care cei doi medici au perseverat în munca lor şi au colaborat şi colaborează cu omologi de la Timişoara, din Ungaria şi alte ţări, pentru a aplica cât mai corect tratamentele, pe bază de protocoale standardizate internaţional.
La onco-hematologie pediatrică, leucemiile sunt tratate aproape în întregime, cu o rată de supravieţuire de 89% şi 85% – rata de vindecare. Şi limfoamele sunt tratate aici cu succes, iar acum, experţii noştri luptă, alături de conducerea Spitalului, să „atace” cu rezultate mai mari tumorile solide. Pentru aceasta se încearcă dezvoltarea unor domenii medicale speciale, de citogenetică şi biologie moleculară.
Citiți principiile noastre de moderare aici!