Originile Târgului de la Negreni datează încă din evul Mediu, cu toate că acesta a fost aprobat oficial în anul 1815. Pe vremuri, aici era locul în care ciobanii din Munții Apuseni veneau pentru a se aproviziona cu haine și căciuli groase pentru iarnă, precum și cu alte produse.
Celebrul eveniment se organizează in toamna fiecărui an, în al doilea sfărşit de săptămănă a lunii octombrie, pe malul Crişului Repede, în localitatea Negreni. Satul este aşezat pe drumul european E60, in apropiere de Ciucea. Târgul se intinde pe o suprafaţă uriasa, de 8 hectare si este numit de cei din zona „Târgul tradiţional de la Fechetău”. Este intre cele mai mari de acest fel din estul Europei si se bucură de o popularitate foarte mare, având musafiri din Ungaria, Germania, Europa de Vest.
Localnicii timp de patru zile isi deschid portile curtilor si ca si buni întreprinzători fac bani frumoși din parcări. Aceștia invită turiștii să își parcheze mașinile în curțile și în grădinile lor, contracost desigur. Parcarea costa 10 lei pe autoturism, dar merita, pentru ca satenii au grija de autovehiculele parcate.
Intarea in incinta targului costa doar 1 leu, dar de la zecile de mii de interesati si de la negustori administratia locala aduna bani frumosi. Si anul acesta, pregătirile au început cu o săptămână înainte. Comercianții vin și se pregătesc de zor pentru a-și întâmpina clienții cum se cuvine, cu standurile burdușite de produse, mai mult sau mai puțin utile, mai vechi sau mai noi. Cei mai multi dintre vizitatori au fost sambata, cand vremea a fost prielnica pentru plimbari intre standuri.
Pe podul de trecere din lemn cu balustrazi din metal de multe ori se avansa foarte greu. Preturile difera foarte mult, in functie de produs. Sectorul de antichități este cel mai animat. Parca ai fi in mijlocul naturii, pe o poteca dar pe marginile potecii nu gasesti arbori sau flori ci parca tot ce s-a produs in Ardeal sau in Romania de-a lungul secolelor.
Aici găsești tot ce îti poți imagina, dar și ce nu îți poți imagina: fotografii vechi, unelte de tâmplărie, televizoare, motociclete, biciclete, triciclete, cărucioare pentru copii, păpuși, bijuterii, aparate foto, magnetofoane, tablouri, oglinzi, mobilier, timbre, haine vechi etc.
Când ajungi în zona de antichități, în fața ta se deschide o altă lume, veche, prăfuită, dar care are un farmec aparte. Văzând obiectele ce stau înșirate care pe unde, pe jos, pe mese, pe capota mașinii, e greu să nu îți amintești măcar o clipă de copilărie sau de alte vremuri, de mult apuse. Pe ici pe colo, chiciul își face simțită și aici prezența, chinezăriile amestecându-se printre obiectele ruginite ale epocii de aur. Multi pot gasi chilipiruri, dar si obiecte de colectie, unele vechi de sute de ani, care pot costa chiar si peste mii de euro.
Zeci de mii de persoane vin din țară și din străinătate, pentru a participa la târg, dar nimeni nu pleacă fără să cumpere ceva. Se zice, că nici dacă nu ai bani, de la Negreni nu pleci fără să cumperi ceva. De-a lungul timpului dintr-un simplu targ evenimentul a devenit si o atractie turistica care merita vazută!
Ioan Hasas
Citiți principiile noastre de moderare aici!