Potrivit Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), în anul 2020 au fost deschise 433 de negocieri între consumatori și bănci/IFN-uri. Dintre acestea, în raport cu băncile, s-au finalizat până acum 223 de negocieri cu împăcarea părților, iar în 51 de cazuri nu s-a ajuns la un rezultat agreat de ambele părți.
În raport cu IFN-urile au fost deschise doar 13 dosare de negociere, iar în opt dintre acestea părțile nu s-au împăcat.
Cauza principală (65%) pentru care negocierile au eșuat o reprezintă refuzurile venite din partea consumatorilor. În 25% din cazuri băncile au refuzat propunerea conciliatorilor, iar în 10%, ambele părți au declinat propunerea de soluționare dată de conciliatori. Astfel, dacă anul trecut în 85% din negocieri părțile acceptau soluția dată de conciliatori, procentul a scăzut la 80% în acest an, tendința fiind observată în ultimele luni.
Exemple
CSALB vine și cu exemple în care negocierea a eșuat după ce consumatorii sau băncile au refuzat soluțiile date de conciliatori. Într-unul din cazuri, după negocierea care avea ca obiect reechilibrarea a două contracte de creditare, conciliatorul a propus părților conversia ambelor credite din CHF în lei, cu un discount de 17,5% pentru un credit din anul 2008 și de 25% pentru un credit din 2007. În urma conversiei dobânda aferentă ambelor credite urma să fie IRCC + 3.5%, însă consumatorul a refuzat propunerea.
În alt caz, conciliatorul a propus reducerea comisionului de administrare de la 0,12% la 0,06%, ceea ce ar însemna o economie de 1.050 de CHF. Acordul includea și posibilitatea restructurării creditului dacă respectivul consumator ar fi întâmpinat probleme financiare.
Într-un alt dosar de conciliere în care părțile au ajuns după executare silită a imobilului, consumatorul a refuzat soluția de reducere cu 50% a sumei rămase de achitat și reeșalonarea diferenței pe o perioadă de 7 ani, cu dobândă zero. Reducerea de 50% oferită de bancă reprezenta suma de 41.100 lei.
Există și situații când nota de soluție este refuzată de comercianți. Cel mai frecvent acest lucru se întâmplă în cazul IFN-urilor. În cazul unei cereri în care consumatorul solicita restituirea comisionului de administrare, precum și ajustarea dobânzii, conciliatorul a propus mai multe măsuri: dobândă fixă, restituirea comisionului de acordare credit în valoare de 2.500 de CHF prin diminuarea soldului actual, restituirea comisionului de administrare și eliminarea lui pe viitor. Deși consumatorul a acceptat propunerea conciliatorului, reprezentanții IFN-ului au transmis că nu pot face concesiile propuse de conciliator deoarece comisioanele aferente creditului sunt legale și nu se justifică eliminarea lor.
Recomandări
Alexandru Păunescu, președintele Colegiului de Coordonare al CSALB, face un apel către consumatori să nu se mai raporteze la alte cazuri soluționate în cadrul CSALB, deoarece fiecare caz este particular, la fel cum și băncile se raportează la fiecare consumator în mod diferit. „Vă reamintim că recordurile valorice înregistrate în urma concilierilor reprezintă sume șterse din soldul unor consumatori aflați în situații sociale și financiare extrem de dificile. Recomand realism și echilibru față de așteptările pe care le au consumatorii de la bănci și o analiză atentă înainte de a refuza propunerea venită din partea conciliatorilor. Să se gândească în primul rând la faptul că nu toți consumatorii care trimit cereri către CSALB ajung să negocieze cu băncile, dar și la faptul că, refuzând o ofertă pe care o consideră insuficient de favorabilă lor, rămân doar cu alternativa instanței, acolo unde costurile de timp și de bani sunt incomparabil mai mari”, le recomandă consumatorilor, Alexandru Păunescu.
În ceea ce privește băncile, președinteacesta este de părere că, în cazul lor, ar fi necesară o disponibilitate mai mare pentru negociere în cadrul Centrului și o adaptare a ofertelor la fiecare caz analizat. „Reprezentanții băncilor care participă la concilieri trebuie să aibă mandate mai permisive, pregătindu-ne astfel pentru ceea ce s-ar putea întâmpla la începutul anului viitor când vor înceta toate efectele reglementărilor care au stabilit amânarea plății ratelor. Ne așteptăm ca anul viitor să înregistrăm mai multe cereri de negociere, iar băncile trebuie să fie pregătite pentru acest fapt”, declară președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.
Citiți principiile noastre de moderare aici!