Elevii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Oradea au marcat miercuri „Ziua fără hârtie”. Cu această ocazie, elevii şcolii nu au utilizat deloc hârtia la clasă. „Există materiale care pot suplini hârtia. Consumul de hârtie a ajuns la paroxism. Trebuie să le cultivăm copiilor, de mici, noţiuni de ecologie, pentru că ei sunt cei care le vor transmite mai departe. Elevii sunt încântaţi de aceste activităţi, chiar dacă la început le-au privit cu reticenţă”, a spus profesoara Daniela Duma, coordonatoarea acestei acţiuni. Aceasta a criticat comunicarea cu firmele de reciclare din Oradea.
Igienizare
Până în 7 mai, în fiecare zi, în pauza mare, elevii topesc pet-uri. Maşina de topit a fost adusă la Colegiul Eminescu de o firmă specializată din Ungaria.
Liceenii, coordonaţi de profesoarele Daniela Duma, Ioana Codrean şi Laura Costa, s-au înscris într-un proiectul naţional „Şcoli pentru un viitor verde”. Proiectul este iniţiat de Terra Magazine, în colaborare cu Ministerul Educaţiei, şi se desfăşoară până în luna mai.
Peste două săptămâni, elevii vor participa la acţiuni de igienizare în parcul din incinta Colegiului. Anul trecut, liceenii au curăţat malul Peţei.
C.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!