Orădenii sunt într-o continuă sărbătoare. După „Toamna orădeană”, locuitorii de pe malurile Crişului Repede sunt invitaţi la Top Expo şi „Festivalul vinului” – ediţia a III-a. Acestea se vor desfăşura în perioada 15 – 18 octombrie 2015, la Arena „Antonio Alexe”.
„În cadrul Top Expo, vizitatorii vor găsi atractive oferte de toamnă din diverse domenii: îmbrăcăminte-încălţăminte (în standurile dedicate de pe holurile sălii), amenajări interioare, construcţii, grădini, auto etc.”, ne-a informat Mihai Dacin, administratorul Top Press, organizatorul celor două evenimente.
Top Expo este gândit ca un târg generalist menit să susţină mediul de afaceri local şi să deschidă noi oportunităţi de afaceri. La aveniment participă şi câteva firme din Ungaria care caută colaboratori pe piaţa românească.
Programul expoziţional este: joi, 15.10 – orar: 13:00 – 19:00, vineri, 16.10, orar: 10:00 – 19:00, sâmbătă, 17.10 – orar: 10:00 – 19:00 şi duminică, 18.10 – orar: 10:00 – 18:00. Preţul unui bilet de intrare este 3 lei, iar pe baza lui vizitatorii pot participa la un concurs în care premiul este un aparat de cafea şi ceai. Copiii însoţiţi de părinţi, au intrarea liberă.
Economie socială
Noutate în cadrul Top Expo este prezenţa primelor opt structuri de economie socială înfiinţate în judeţul Bihor. Acestea au fost înfiinţate în cadrul proiectului „CRESC – capabil de reuşită prin economia socială”, proiect cofinanţat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013, Domeniul Major de Interventie 6.1. Astfel, nou înfiinţatele asociaţii care funcţionează în zonele rurale ale judeţului Bihor, vor expune oferte din domenii precum: confecţii, producţie de peleţi, prelucrare piatră sau întreţinere spaţii verzi.
Festivalul vinului
În fiecare seară după închiderea expoziţiei, pe platoul din faţa Arenei „Antonio Alexe”, petrecerea continuă, între orele 19:00 şi 23:00, la „Festivalul vinului”, eveniment care va reuni terase-restaurant, zona alimentară, crame din Bihor şi Arad şi un parc de distracţii.
Pe scena festivalului, vor cânta: joi, 15.10 – Ansamblul Fiii Satului Almaşu Mic de Balc, Radu Barbura, Ansamblul Junii Bihorului şi Ansamblul Florile Bihorului, vineri, 16.10 – Ansamblul Şcolii Dacia, Ansamblul Auşana, Sânziana Toader şi Tinu Vereşezan, sâmbătă, 17.10 – Ansamblul Stelele Bihorului şi Vasile Coca, duminică, 18.10 – umoristul Radu Moş, Claudiu Borza, Florin Ionaş Generalu’, Claudia Ionaş şi Diana Selagea. Accesul la eveniment este liber.
Citiți principiile noastre de moderare aici!