Judecătoria Oradea a pronunţat sentinţa în şedinţa publică de la 16 februarie 2017, astfel: „Judecătoria Oradea admite plângerea contravenţională formulată de către petentul Bogdan Horia Vlad, în contradictoriu cu intimata MAI – Jandarmeria Română, Gruparea de Jandarmi Mobilă. Dispune anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria JO nr. 1405532 întocmit de către intimată la data de 22.10.2016 şi exonerează petentul de plata amenzii contravenţionale în sumă de 500 lei. Fără cheltuieli de judecată, cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Oradea”.
Sentinţă identică a obţinut şi Dan Dragoş, celălalt purtător al mesajului „toleranţă”, cei doi fiind singurii orădeni care au ieşit în Piaţa Unirii în „contrapondere” la mitingul „pro familie”.
Cu acel prilej, capii bisericilor tradiţionale au lăudat familia formată din bărbat şi femeie iar cei ai bisericilor neoprotestante au înfierat dur homosexualitatea şi legalizarea relaţiilor dintre persoane de acelaşi sex, invocând Biblia.
Citiți principiile noastre de moderare aici!