Tokes e acuzat de subminarea puterii în stat şi încălcarea gravă a Constituţiei României. Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania a sărit imediat în apărarea celui pe care-l consideră erou. „Procurorii să cerceteze vinovaţii pentru situaţia economică, nu persoane credibile care luptă consecvent pentru drepturile comunităţilor minoritare”, se arată într-un comunicat semnat de omul lui Tokes – Toro Tibor – preşedintele executiv al CNMT.
Din acelaşi comunicat: „Într-un stat de drept nu doar că nu este interzisă, ci este chiar permisă de Constituţie această manifestare colectivă a unei opinii politice (…). Dacă autoritatea în cauză, respectiv DIICOT, care a fost implicată, nefondat, în această chestiune, nu este în stare să decidă nici după trei luni despre toate acestea, ci tergiversează cauza deja din iulie şi nu emite o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale, în lipsa evidentă a unei infracţiuni”.
C.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!