„Au fost dificultăți chiar la început, la Stâna de Vale, doarece mașinile erau parcate pe carosabil, în stațiune. De asemenea, sunt problemele privind parcajele din Vârtop. Însă acolo este drum național, nu drum județean. Cine a urcat la Vârtop, a trebuit să stea în 5 kilometri la coadă, spre urcare. Sunt probleme, deoarece se parchează pe carosabil”, a precizat Mang.
Aceeași problemă o semnalează și primarul de Nucet, Mircea Tuduce, care face apel la șoferi să parcheze în parcările amenajate la baza pârtiei. Tuduce este dezamăgit că mulți șoferi ignoră regulile de circulație, inclusiv pentru a evita plata parcării.
Altfel, toate drumurile județene sunt curățate, subliniază Mang. „Toate sunt curățate, se circulă fără nicio problemă. Drumul spre Padiș nu l-am mai închis anul acesta și nici nu îl vom mai închide, deoarece au fost turiști. Proprietarii ne-au cerut să îl ținem deschis și este deszăpezit. Drumul spre Stâna de Vale, la fel. Singurul pe care îl închidem este drumul între Șuști și Moneasa, care nu este circulabil”, ne-a declarat Ioan Mang.
Citiți principiile noastre de moderare aici!