În perioada 1 iulie – 10 august a.c., poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii alături de poliţiştii de ordine publică şi poliţiştii rutieri şi de partenerii de campanie au desfăşurat o serie de activităţi menite să prevină infracţionalitatea care se manifestă în această perioadă, respectiv furturile de şi din autoturisme, furturile din locuinţe, furturile din buzunare, genţi sau locurile de petrecere a timpului liber şi tâlhăriile. În cadrul întâlnirilor desfăşurate cu cetăţenii în locaţiile cu un aflux mare de public, în Oradea şi în staţiunile bihorene Băile Felix şi 1 Mai, poliţiştii bihoreni au transmis recomandări preventive şi au distribuit materiale preventive pentru informarea şi conştientizarea opiniei publice asupra factorilor favorizanţi victimizării şi a măsurilor preventive ce trebuie adoptate pentru a preveni furturile din locuinţe, din autoturisme, din genţi şi din buzunare, alte furturi specifice sezonului estival, precum cele din ştanduri, furturile de biciclete, furturile din camere de hotel şi a infracţiunilor de tâlhărie. În perioada imediat următoare, poliţiştii bihoreni se vor întâlniri cu orădenii în cadrul Centrelor Multifuncţionale pentru persoane de vârsta a treia din Oradea şi în alte locuri intens circulate în sezonul estival, precum parcuri, mall-uri şi ştranduri, pentru a preveni furturile din buzunare, genţi şi din locurile de petrecere a timpului liber, tâlhăriile şi furturile din locuinţe sau din autoturisme.
Prevenirea victimizării copiilor
Totodată, pentru că vacanţa de vară, prin specificul ei, presupune deplasarea copiilor în zonele de agrement, în mediul rural, petrecerea unei perioade de timp mai mari fără supraveghere, circulaţie mai intensă pe drumurile publice, poliţiştii de prevenire bihoreni acţionează şi pentru a preveni vitimizarea minorilor. În acest context, în timpul vacanţei de vară, poliţiştii bihoreni desfăşoară activităţi informativ – preventive pe diverse paliere, precum siguranţa rutieră, prevenirea dispariţiilor de minori, a delincvenţei juvenile, modalităţi de autoprotecţie în diverse situaţii, siguranţa pe Internet, prevenirea comportamentelor antisociale etc..O parte însemnată a acestor activităţi au fost desfăşurate de poliţişti, în parteneriat cu reprezentanţii Agenţiei Naţionale Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Oradea, Agenţiei Naţionale Antidrog – Centrul Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Oradea şi cu reprezentanţii Direcţiei de Tineret şi Sport Bihor, alături de elevi voluntari din cadrul Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Municipiul Oradea. Pe parcursul desfăşurării activităţilor, au fost proiectate filme educativ – preventive, pentru a conştientiza copiii şi a contribui la dezvoltarea unui comportament preventiv. De asemenea, poliţiştii bihoreni au distribuit pliante, broşuri şi alte materiale cu mesaj preventiv şi au organizat concursuri de desene şi biciclete, în scopul formării unui comportament rutier responsabil, pe baza cunoaşterii şi respectării regulilor de circulaţie. Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii continuă, pe parcursul vacanţei estivale, activităţile menite să prevină atât victimizarea adulţilor, cât şi a copiilor, urmând să sublinieze, în cadrul întâlnirilor cu grupurile ţintă, importanţa conduitei preventive.
Citiți principiile noastre de moderare aici!