Bihorenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă sau cei care doresc să-şi schimbe actualul job vor avea şanse mari în această toamnă. Nu mai puţin de trei târguri de job-uri vor fi organizate la Oradea până la sfârşitul anului.
Primul dintre ele, „Târgul Locurilor de Muncă şi al Formării Profesionale” va avea loc în data de 30 septembrie, într-o zi de sămbătă, între orele 10:00 – 16:00, la Lotus Center, zona carrefour. Potrivit organizatorilor, Top Media Press & Events, târgul va reuni la un loc câteva dintre cele mai importante companii din Oradea, dar va oferi şi şansa elegerii unui curs de pregătire profesională pentru persoanele interesate.
Tradiţionala „Bursă a locurilor de muncă pentru absolvenţi” va fi organizată de către AJOFM Bihor în data de 20 octombrie, 2017, la Trade Center Oradea. Deşi i se spune „Bursa absolvenţilor”, locurile de muncă oferite vor fi pentru toate categoriile de persoane, indiferent de vârstă şi de nivelul de calificare.
Persoanele care caută noi oportunităţi profesionale se vor putea întrâlni cu acestea la Târgul de Cariere (TdC), organizat tot la Trade Center din Oradea. Organizatorii promit că vor fi prezente peste 25 de companii.
„Dacă ești student, vino la TdC pentru a afla unde poți să faci internship, stagiu de practică și ce joburi sunt pentru tine. Dacă ești absolvent, nu rata târgul, e locul unde se adună posturile cele mai bune pentru tineri cu studii superioare. Dacă ai un job, dar nu te mai trage inima să mergi la actualul loc de muncă și te gândești cu groază încă din weekend la ziua de luni, ar fi mare păcat să nu vii. Ai șansa de a-ți găsi jobul care să te facă împlinit”, sună propmo-ul cu care organizatorii vor să-i atragă pe bihoreni la TdC. Promo care este valabil şi pentru celelalte târguri de job-uri.
Concurenţă?
Întrebat ce părere are despre târgurile care fac concurenţă „Bursei” organizate de AJOFM Bihor, Békési Csaba, directorul executiv al instituţiei spune că este o concurenţă benefică. „Sunt binevenite aceste burse. Suntem şi parteneri instituţionali, aşa că nu poate fi vorba despre concurenţă. Piaţa muncii are nevoie de astfel de evenimente”, a declarat şeful AJOFM Bihor.
Pe de altă parte, acesta a adăugat că instituţia pe care o conduce organizează aproape săptămânal astfel de „mini burse”, ultima de acest fel având loc săptămâna trecută la Marghita, unde au fost prezente peste 100 de persoane. „Aproape în fiecare săptămână avem solicitări de la câte un angajator pentru a organiza «mini burse» ale locurilor de muncă. Cred că «bursele locurilor de muncă» ar trebui organizate în permanenţă ca „bursa de mărfuri»”, este de părere Békési Csaba.
Citiți principiile noastre de moderare aici!