După două zile de pauză, luni şi marţi, calendarul Toamnei Orădene propune publicului o întâlnire cu una dintre vedetele festivalului. Concertul renumitului artist Gheorghe Zamfir şi al Corului Fiat Lux este programat pentru miercuri, 2 octombrie, de la ora 19.00, la Teatrul Regina Maria. Bilete se pot procura între orele 10-18, la preţuri cuprinse între 15 şi 25 lei, au anunţat ieri, viceprimarul Ovidiu Mureșan și Călin Huțupan, reprezent al Inspectoratului Școlar Județean.
Pentru sfârşitul acestei săptămâni, acţiunea Toamnei Orădene se mută în Ioşia, pentru că al treilea weekend al festivalului este dedicat vinului. Primăria, în parteneriat cu Top Press Media organizează începând de joi, 3 octombrie, pe platoul din fața Arenei Antonio Alexe Festivalul Vinului, cu participarea mai multor comercianți specializați în domeniu și artiști populari renumiți. Vor concerta între orele 19 și 22 Ansamblul LIOARA, Mitică Negrean şi invitaţii săi, Cornel Borza, Angela Rusu precum și Ansamblul Profesionist Crișana.
Pe sâmbătă se anunţă un alt eveniment important al acestui weekend: de la ora 19 are loc concertul aniversar al Fundaţiei Rock Filarmonica.
Călin Huțupan a prezentat evenimentele sportive din cadrul Toamnei Orădene, realizate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar şi cu participarea școlilor orădene. Competițiile debutează pe 1 octombrie, prin Cupa Toamna Orădeană 2013 la Atletism – Stadionul Tineretului de la Liceul LPS Bihorul – echipe de liceu – masculin şi feminin. În 4 octombrie va avea loc cupa Toamnei Orădene la streetball, în 5 octombrie are loc cupa Toamnei Orădene la înot și șah, în 8 octombrie va avea loc cupa Toamnei Orădene la fotbal, iar în data de 9 octombrie, de la ora 16, va avea loc în arena Antonio Alexe un meci de fotbal între reprezentanții Primăriei Oradea, AIO, Prefectură și Consiliul Județean.
Una dintre cele mai cochete florării din Centru a intrat deja în spiritul festivalului orădean.
Sport în Toamna Orădeană
Festivalul Vinului în Toamna Orădeană
Citiți principiile noastre de moderare aici!