Toamna Oradeana 2011 nu va însemna doar concertele în aer liber din Centru. Aidoma ediţiei de anul trecut, orădenii dornici de distracţie şi voie bună sunt aşteptaţi şi la stand-up comedy. De asemenea, publicul orădean, divers în gusturi, va avea posibilitatea de a participa la concerte de jazz, cu participarea Mariei Răducanu sau jazz-fusion, unde-şi va face apariţia şi Marius Pop. De asemenea, vom aveea parte de concerte vocal-instrumentale şi muzică de cameră. Aceste spectacole vor fi găzduite la Casa de Cultură Oradea – din Piaţa Ferdinand sau la Filarmonica de Stat, de pe strada Moscovei.
Buget de 320.000 lei
Iubitorii folclorului vor fi ospătaţi atât în weekend-ul 30 septembrie – 2 octombrie, în Parcul 1 Decembrie, cu ocazia Festivalului Vinului-Târgul Pălincarilor, cât şi de ziua Oradiei – 12 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor. Şi iubitorii teatrului va putea urmări în cadrul Toamnei artişti apreciaţi, precum Horaţiu Mălăele sau Florin Piersic Jr, în condiţiile în care în aceeaşi perioadă Teatrul de Stat va organiza, la rândul său, Festivalul de Teatru Scurt. Preţul biletelor la toate aceste spectacole va varia între 5 şi 20 de lei. Desigur, la concertele în aer liber din Centru, din cele trei weekend-uri, intrarea va fi liberă.
Directorul Casei de Cultură Oradea (CCO), Flavius Bunoiu, a anunţat că bugetul ediţiei din acest an a Toamnei Orădene, ce va ţine trei săptămâni, va fi de circa 320.000 lei noi. „Festivalul îşi menţine aceeaşi structură de weekend în aer liber ca anul trecut, cu precizarea că timpul prevăzut pentru promovarea festivalului este acum de aproape o lună de zile. Dorim să promovăm aşa cum se cuvine acest festival, în primul rând ca pe un eveniment cultural. În acest sens ne vom axa mai mult pe promovarea socio-media, respectiv promovarea manifestărilor pe site-ului Festivalului – www.toamnaoradeana.ro, pe Facebook, pe cât mai multe bloguri din ţară, dar şi pe www.trilulilu.ro”, a spus directorul Casei de Cultură Oradea, Flavius Bunoiu.
Logo nou
Ediţia din acest an a Toamnei Orădene are o nouă identitate vizuală. În 2010, inscripţia „Toamna Orădeană” era scrisă cu alb pe un fond roşu, cu o grafie modernă, alături de o frunză stilizată, în aceeaşi cromatică. Acum, logo-ul aduce oarecum cu un grafitti, literele fiind învăluite de culori. „Noul logo se adresează în principal targetului tânăr al evenimentului, dar nu se îndepărtează prea mult de conceptul tradiţional al acestuia”. Este explicaţia oferită de firma de advertising cu care lucrează CCO, pentru alegerea noului logo.
C.C
Zdob si Zdub vin la Toamna Oradeana
Program Toamna Oradeana 2011
Citiți principiile noastre de moderare aici!