Motivele pentru care era necesară tăierea acestor arbori au fost:
– 9 au fost uscaţi
– unul situat foarte aproape de fundaţia blocului deteriora structura imobilului
– alt arbore era atât de înclinat încât se putea prăbuşi în orice moment
S.C. RER Ecologic Service S.A. a toaletat vineri, în aceeaşi zonă, un număr de 16 arbori, tot în baza cererii venite de la Asociaţia de Proprietari nr. 114 şi în baza avizului dat de Compartimentul Spaţii Verzi din cadul Primăriei Oradea. Toaletarea era necesară deoarece crengile acestor capaci afectau fie faţada imobilelor, fie acoperişul sau burlanele de scurgere.
Asociaţia de proprietari nr. 114 a colaborat cu reprezentanţii S.C. RER Ecologic Service, înlesnind accesul autospecialei RER în perimetrul asociaţiei, prin demontarea împrejmuirii existente.
Muncitorii de la RER au secţionat crengile mari, tocmai pentru a nu deteriora spaţiul verde din zonă şi a minimaliza efectele căderii crengilor. O parte din crengile tăiate au fost transportate ieri de către RER la groapa de gunoi, iar cealată parte urmează să fie transportată în cursul zile de azi.
Totodată, muncitorii RER au finalizat lucrările în această locaţie la ora 14:00, nerevenind în zonă după această oră.
C.H.
Acuză o acţiune RER „dezastru”
Citiți principiile noastre de moderare aici!