La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Bihor au finalizat cercetările faţă de G.S.E.(26 ani), din Oradea, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 215 al. 1 şi 2 din Codul Penal. Orădeanul este acuzat că, în perioada noiembrie 2007 – februarie 2008, şi-a atribuit calitatea mincinoasă de reprezentant al unei firme cu sediul în Dernişoara şi i-a indus în eroare pe reprezentanţii a şase alte firme din judeţele Bihor şi Cluj, de la care a achiziţionat diverse mărfuri, pentru plata cărora a emis nouă bilete la ordin, refuzate la plată pentru că societatea în cauză avea contul închis, iar suspectul nu avea mandat pentru a realiza activităţi de comerţ în numele respectivei firme. Mărfurile astfel obţinute au fost valorificate imediat de către suspect către diferiţi beneficiari, iar sumele de bani obţinute au fost folosite în interes personal. Prejudiciul cauzat astfel este de 37.764,82 lei. Poliţiştii SIF au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, cu propunere de trimitere în judecată.
A.B.
Citiți principiile noastre de moderare aici!