Flăcările s-au extins rapid și au cuprins remorca și cabina. Până ce pompierii au intervenit și au stins flăcările, traficul a fost blocat pe Piatra Craiului, iar apoi s-a circulat alternativ.
La fața locului au fost mobilizate trei echipaje ale Stației de Pompieri Aleșd (din care două de stingere și unul de prim ajutor) din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor, două echipaje ale Detașamentului de Pompieri Huedin din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, respectiv Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Bulz.
„Operațiunea de stingere, îngreunată de cantitatea mare de materiale combustibile aflate în semiremorcă, de temperatura ridicată, fumul dens și gazele toxice degajate, precum și de lipsa surselor de apă în apropiere (alimentarea autospecialelor fiind realizată în sistem navetă din localitățile Borod și Valea Iadului), a fost finalizată în jurul orei 17.40, echipajele acționând în continuare pentru înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, până la ora 21.00”, precizează căpitan ISU Crișana, Camelia Roșca.
În urma incendiului au ars capul tractor, semiremorca și circa 43.5 metri cubi de lemn și s-au degradat ferestrele și ușile aferente costrucției dezasamblate transportate.
Cercetările efectuate la fața locului au indicat drept cauză probabilă a incendiului, un scurtcircuit provocat de conductori electrici defecți sau neizolați corespunzător.
Citiți principiile noastre de moderare aici!